Beciuri inundate în Huedin. Meteorologii au emis un nou cod de avertizare
Pompierii din Huedin au fost solicitați să intervină, marți seara și miercuri dimineața, pentru a scoate apa din două beciuri inundate. Solicitările au fost pe strada Zorilor și strada Horea din Huedin. În tot acest timp, Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare Cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii. Vizat de această avertizare este și județul Cluj.
Astfel, până miercuri seara, la ora 21:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată local în zonele montane, Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat, Oltenia și vestul Munteniei. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

Pe de altă parte, miercuri (24 august), local în Moldova, Dobrogea și Muntenia, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Pe arii restrânse va fi caniculă, temperaturile maxime se vor situa între 32 și 36 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 19…21 de grade.
Joi, vineri și sâmbătă (25, 26, 27 august) în vestul, sudul și estul teritoriului disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 32 și 36 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 18…21 de grade.
foto: ARHIVĂ