Ultimate magazine theme for WordPress.

UPDATE – Bătaie generală între rromi din Călățele. Armele de luptă: furci și topoare

0 6.763

Bătaie generală între rromi din Călățele. Mai mulți cetățeni de etnie au ajuns la Spitalul Huedin cu răni, după ce s-au luptat ca în vremurile de mult apuse. Cu ce credeți? Furci și topoare! Incidentul a izbucnit miercuri seara, iar după spitalizare urmează multe ore de audieri la Poliția Huedin pentru a se afla motivul conflictului.

Potrivit unor surse judiciare, cel puțin 6 persoane ar fi fost transportate la Spitalul Huedin în urma violențelor de miercuri seara. Aparent, conflictul a fost spontan și a izbucnit între două familii. Ar fi existat și victime colaterale, care ar fi încercat aplanarea conflictului.

Motivul scandalului ar fi fost unul legat de o datorie mai veche între cele două familii, fiind vorba de bani la mijloc. Aspectele concrete pentru care cele două familii s-au luptat urmează să fie stabilite în cursul zilei de joi, la Poliția Huedin.

UPDATE -1

Silvia Resteman, managerul Spitalului Huedin, susține că 9 persoane au primit îngrijiri medicale miercuri seara. Persoanele care s-au prezentat la spital prezentau multiple traumatisme și escoriații. Toți răniții au plecat acasă cu recomandări medicale.

Polițiștii au deschis dosar penal în urma încăierării dintre rromi.

„La data de 17 august a.c., în jurul orei 22.30, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Călățele, pe fondul unor discuții contradictorii, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 46 de ani, s-ar fi agresat fizic reciproc, cu diferite obiecte contondente. În cauză, polițiștii au demarat cercetări din oficiu, sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând a fi clarificate toate împrejurările în care s-a desfășurat incidentul”, precizează Andreea Vișan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

FOTO: ARHIVĂ

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.