Ultimate magazine theme for WordPress.

Bărbat din Călățele cu dosar penal pentru conducere sub influență

0 801

Un bărbat din comuna Călățele a fost prins de polițiști în timp ce conducea beat. El s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului. Alcoolemia din aer este dublă în sânge, de regulă.

„La data de 7 noiembrie a.c., în jurul orei 20.45, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au depistat un bărbat de 39 de ani, din comuna Călățele, care se deplasa cu un autoturism pe drumul național DN1R, din direcția Beliș către Huedin, aflându-se sub influența alcoolului.

Testat cu aparatul etilotest, bărbatului i-a rezultat concentrația de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că în baza celor constatate acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcolemiei.

În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO!

Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.

La data de 13 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.

Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:

  • nu deținea permis de conducere;
  • deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
  • a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
  • a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.