Ultimate magazine theme for WordPress.

Ample lucrări în Huedin. Ce urmează să se facă şi când începe schimbarea 

0 133
POSTLICEALA

Huedinul se modernizează şi încet, încet, ajunge să fie un oraş european în adevăratul sens al cuvântului. Ultimele măsuri luate de către conducerea Primăriei Huedin şi conducerea Poliţiei Locale Huedin vor face oraşul mai frumos, mai civilizat, mai sigur.

Potrivit conducerii Primăriei Huedin, prima măsură luată va fi aceea de realizare a parcărilor de reşedinţă, urmând mai apoi ca parcările cu taxă din oraş să fie realizate.

Pentru siguranţa cetăţeanului, spune Gheorghe Clăatăn, şeful Poliţiei Locale Huedin, toate străzile ce aparţin de Primăria Huedin vor fi marcate corespunzător. Se vor efectua marcaje rutiere care să vină în sprijinul şoferilor, dar şi treceri de pietoni menite să ofere o mai mare siguranţă pietonilor.

Mircea Moroşan, primarul din Huedin, precizează că sugestiile oamenilor sunt binevenite.

Acestea pot fi trimise către Primăria Huedin accesând site-ul instituţiei, rubrica sesizări/petiţii.

Lucrările de marcare a străzilor, de realizare a parkingurilor publice, cele de reşedinţă şi trecerilor de pietoni urmează să înceapă în data de 21 august.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.