Accident grav la Izvorul Crișului, 8 victime transportate la spital
Opt răniți, dintre care un minor și doi adulți în stare gravă. Acesta este bilanțul unui accident rutier produs sâmbătă dimineața în zona localității Izvorul Crișului. Două autoturisme s-au ciocnit frontal, după ce șoferul unuia dintre ele s-a angajat într-o depășire fără să se asigure corespunzător. Cele 8 victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din Cluj-Napoca.
Accidentul s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de ambulanță, unele trimise din Cluj-Napoca, pentru a prelua răniții. Două persoane au avut nevoie de sprijinul pompierilor pentru a fi scoase dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor. În total, în urma accidentului, opt persoane au ajuns la spital. Este vorba despre un minor și doi adulți în stare extrem de gravă și trei minori și doi adulți care au suferit leziuni mai ușoare.
Potrivit polițiștilor care au efectuat cercetarea la fața locului, de vină pentru producerea accidentului pare să fie un șofer în vârstă de 41 de ani, din Sfântu Gheorghe județul Covasna, care ar fi încercat o depășire. Bărbatul nu a mai reușit să revină cu mașina pe banda sa și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus, condus de un șofer în vârstă de 31 de ani, din Sânpaul județul Mureș.
Cei doi șoferi nu consumaseră băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. În timp ce bărbatul de 41 de ani, cel care a provocat accidentul, va fi cercetat pentru vătămare corporală din culpă, șoferul nevinovat va fi cercetat pentru conducere fără permis. Bărbatul din județul Mureș avea permisul suspendat în momentul accidentului.
foto: arhivă