Zilele următoare am putea avea parte de vreme specifică iernii

Zilele următoare am putea avea parte de vreme specifică iernii

Meteorologii au anunţat prima ninsoare din această toamnă, în România. Ciclonul polar Ali se îndreaptă spre România urmând să ajungă în țara noastră în această noapte, 22/23 septembrie. Odată cu el, ciclonul Ali va aduce frig, ploi, iar la munte chiar ninsori.

Potrivit specialiştilor, de la temperaturile aproape de vară, e posibil să avem temperaturi negative pe arii extinse.

Meteorologii avertizează că răcirea dramatică va fi resimţită duminică dimineaţă în toată ţara. De la o zi la alta, vremea va fi din ce mai rece. Temperaturile vor scădea dramatic, cu 9-10 grade, iar la munte vor coborî până la minus şapte grade şi va cădea prima zăpadă.

Pe crestele montane, temperaturile s-ar putea apropia chiar de zero grade săptămâna viitoare, avertizează meteorologii. Potrivit meteorologilor, aerul rece va părăsi totuşi teritoriul României în prima săptămână a lunii viitoare, iar temperaturile vor reveni la normal.

În cea de-a doua săptămână a lui octombrie, temperaturile se vor menţine în limite obişnuite, dar vor apărea ploi în estul teritoriului. Şi după jumătatea lunii viitoare vom avea vreme bună, cu temperaturi şi precipitaţii normale.

Categories: Național

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*