Ultimate magazine theme for WordPress.

În weekend, în Călățele, are loc concursul județean de obiceiuri și tradiții „Țara Călatei”

0 167

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Călățele, Centrul de Informare Turistică din Călățele și Asociația „De la lume adunate și-napoi la lume date”, organizează cea de-a III-a ediție a Festivalului – concurs județean de obiceiuri și tradiții „Țara Călatei”.

Evenimentul care va avea loc duminică, 26 noiembrie 2017, de la ora 14:00, la Căminul Cultural din localitatea clujeană Călățele își propune să încurajeze tinerii să păstreze și să pună în valoare creațiile folclorice autentice din zona lor de proveniență, în special tradițiile și obiceiurile specifice sărbătorilor de iarnă. Totodată, sunt motivați profesorii și îndrumătorii lor pentru a fi atrași în activități culturale și a păstra vii obiceiurile și tradițiile populare.

În cadrul concursului, tineri cu vârste între 8 și 18 ani, membri ai unui ansamblu folcloric, se vor întrece la cele trei secțiuni – interpretare individuală, de grup și prezentarea costumului popular. Un juriu de specialitate în domeniul folclorului muzical și coregrafic va aprecia autenticitatea și valoarea repertoriului prezentat de concurenți, interpretarea, costumele și ținuta scenică.

Festivitatea de premiere a concurenților va fi precedată de un spectacol, susținut de Ansamblul folcloric „Măgura” din Călățele, alături de interpretele de muzică populară Adriana Irimieș, Mariana Morcan și Marinela Zegrean Istici.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.