Ultimate magazine theme for WordPress.

Vremea rămâne caldă, în continuare. Când estimează meteorologii că se răcește

0 559

A doua zi din an a adus temperaturi ridicate în toată țara. Sunt valori care depăşesc chiar 20 de grade Celsius în regiunile din sud. Este primăvară în toată regula și ne vom bucura de vremea neobișnuit de caldă și mâine.

Valorile de temperatură nu vor consemna variaţii importante pe parcursul următoarelor două săptămâni, dar creşte probabilitatea de precipitaţii, în special din 4 ianuarie, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie publicată luni.

În Transilvania, pe parcursul primei săptămâni de prognoză, valorile termice vor oscila, iar spre finalul acesteia tendinţa va fi de scădere, spre medii ale maximelor în jurul a 2 grade şi ale minimelor de -4 şi -3 grade. În a doua săptămână, temperatura aerului nu va avea variaţii importante de la o zi la alta, astfel se vor atinge medii la nivel regional ale maximelor de 1 – 4 grade şi ale minimelor de -6 şi -3 grade. Vor fi precipitaţii în 4 şi 5, dar cu o probabilitate mai mare pentru apariţia acestora începând cu data de 6 a lunii ianuarie.

În Banat, valorile termice, cu mici variaţii de la o zi la alta, vor fi în scădere în prima săptămână de prognoză până la medii ale maximelor de 4 – 6 grade şi ale minimelor de 2 – 5 grade. Pe parcursul celei de a doua săptămână, temperatura aerului va oscila uşor şi va atinge medii regionale ale maximelor de 4 – 7 grade şi ale minimelor de -2 şi 0 grade. Probabilitatea de precipitaţii va creşte treptat începând cu data de 4 şi se va menţine ridicată pe tot parcursul intervalului.

În Crişana, valorile termice, cu mici variaţii de la o zi la alta, vor fi în scădere pe parcursul primei săptămâni de prognoză, mai accentuat spre sfârşitul acesteia, până la medii ale maximelor de 3 – 5 grade şi ale minimelor de -3 şi -2 grade. În a doua săptămână, temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative, astfel se vor atinge medii regionale ale maximelor de 2 – 5 grade şi ale minimelor de -4 şi -1 grad. Începând cu data de 4 a lunii ianuarie, probabilitatea de precipitaţii va fi ridicată.

În Maramureş, valorile termice, cu mici variaţii de la o zi la alta, vor fi în scădere pe parcursul primei săptămâni de prognoză, mai semnificativ spre sfârşitul acesteia, până la medii ale maximelor de 2 – 4 grade şi ale minimelor de -5 şi -3 grade. În a doua săptămână, temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative, astfel se vor atinge medii regionale ale maximelor de 1 – 3 grade şi ale minimelor de -5 şi -2 grade. Probabilitatea de precipitaţii va fi ridicată începând cu data de 4 a lunii ianuarie.

În Moldova, în prima săptămână de prognoză, valorile termice vor oscila de la o zi la alta, iar spre sfârşitul acesteia tendinţa va fi de scădere semnificativă, spre medii ale maximelor de -1 şi 1 grad şi ale minimelor de -6 şi -4 grade. Pe parcursul celei de a doua săptămâni, temperatura aerului nu va avea variaţii importante de la o zi la alta, astfel se vor atinge medii la nivel regional ale maximelor de 1 – 4 grade şi ale minimelor de -6 şi -3 grade. Începând cu data de 4 a lunii ianuarie, probabilitatea de precipitaţii va fi ridicată.

În Dobrogea, valorile termice, cu mici variaţii de la o zi la alta, vor fi în scădere pe parcursul primei săptămâni de prognoză, mai accentuat spre sfârşitul acesteia, până la medii ale maximelor de 3 – 4 grade şi ale minimelor de -1 şi 0 grade. În a doua săptămână, temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative, astfel se vor atinge medii regionale ale maximelor de 4 – 7 grade şi ale minimelor de -1 şi 2 grade. Probabilitatea de precipitaţii va fi ridicată începând cu data de 6 a lunii ianuarie.

În Muntenia, în prima săptămână de prognoză, valorile termice vor oscila de la o zi la alta, iar spre finalul acesteia tendinţa va fi de scădere semnificativă, spre medii ale maximelor de 4 – 5 grade şi ale minimelor de -2 şi -1 grad. Pe parcursul celei de a doua săptămâni, temperatura aerului nu va avea variaţii importante de la o zi la alta, astfel se vor atinge medii la nivel regional ale maximelor de 4 – 7 grade şi ale minimelor de -3 şi -1 grad. Începând cu data de 6 a lunii ianuarie, probabilitatea de precipitaţii va fi ridicată.

În Oltenia, pe parcursul primei săptămâni de prognoză, valorile termice vor oscila, iar spre sfârşitul acesteia tendinţa va fi de scădere accentuată, spre medii ale maximelor de 5 – 6 grade şi ale minimelor de -2 şi -1 grad. În a doua săptămână, variaţiile temperaturii aerului nu vor fi semnificative şi se vor atinge medii regionale ale maximelor de 4 – 7 grade şi ale minimelor de -2 şi 0 grade. Probabilitatea de precipitaţii va creşte treptat începând cu data de 5 şi se va menţine ridicată pe tot parcursul intervalului.

La munte, vremea se va răci treptat pe parcursul primei săptămâni, astfel încât la sfârşitul acesteia, când tendinţa procesului de răcire va fi de accentuare, se vor atinge medii ale temperaturilor maxime diurne de -3 şi -2 grade şi ale celor nocturne de -8 şi -7 grade. În a doua săptămână de prognoză temperatura aerului va avea mici oscilaţii de la o zi la alta, astfel încât se vor înregistra, în medie, valori maxime de -5 şi -2 grade şi minime de -9 şi -6 grade. Vor fi precipitaţii în 4 şi 5, dar cu o probabilitate mai mare pentru apariţia acestora începând cu data de 6 a lunii ianuarie.

Estimările meteorologice pentru intervalul 28 noiembrie – 11 decembrie 2022 sunt realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.