Vin zile de foc în toată țara
Miercuri, joi și vineri, valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde toată țara, anunță Administrația Națională de Meteorologie, care a emis pentru toată țara o avertizare. Vremea va fi caniculară, indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în general peste pragul critic de 80 de unităţi. Totodată, este posibil să fie și instabilitate atmosferică.
Avertizarea intră în vigoare miercuri, 12 iunie, la ora 13:00, și expiră în 14 iunie, la ora 23:00. Potrivit meteorologilor, în acest interval vom avea parte de disconfort termic și manifestări de instabilitate atmosferică.
„Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, iar în regiunile vestice, nord-vestice, sudice și sud-estice și pe arii restrânse în restul teritoriului, după-amiaza disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
Îndeosebi după-amiaza și seara, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată la deal și la munte și pe arii restrânse în celelalte regiuni. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și izolat 35…40 l/mp”, se arată în informarea meteorologilor.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.