Ultimate magazine theme for WordPress.

VIDEO – Polițiștii din Huedin au făcut „măcel” printre șoferi, pe șoselele din zonă

0 2.683

În perioada 19 – 21 septembrie 2025, efective din cadrul Poliției Orașului Huedin și Secției 8 Poliție Rurală Huedin au acționat pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, protejarea patrimoniului și prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

În cadrul acțiunilor au fost legitimate peste 200 de persoane și au fost controlate aproximativ 130 de autovehicule. Polițiștii au aplicat 63 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 24.000 de lei, majoritatea pentru abateri săvârșite la regimul rutier.

Au fost efectuate peste 60 de testări cu aparatele Etilotest și Drugtest. Polițiștii au reținut opt permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, dintre care patru pentru încălcarea regimului legal de viteză, precum și două certificate de înmatriculare.

Exemplu semnificativ:

La data de 20 septembrie, ora 13:50, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Huedin au depistat pe DN1R, în localitatea Călata, pe direcția Beliș – Huedin, un bărbat de 50 de ani, din comuna Feleacu, în timp ce transporta cu o autoutilitară material lemnos din specia rășinoase, cu documente de însoțire neconforme cu cantitatea transportată.

Șoferul a prezentat un aviz de însoțire emis la aceeași dată, 20 septembrie, în care era înscrisă cantitatea de 3 m.c. de material lemnos și punctul de descărcare în localitatea Vâlcele, județul Cluj.

În urma inventarierii efectuate de un inginer silvic din cadrul Ocolului Silvic Huedin, s-a constatat că autoutilitara transporta, în fapt, 11,907 m.c. de material lemnos.

Astfel, prin ordonanță, a fost dispusă indisponibilizarea autoutilitarei și a întregii cantități de material lemnos, în valoare totală de aproximativ 8.500 de euro.

În cauză, polițiștii desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transport de material lemnos cu aviz de însoțire întocmit în mod legal pentru care diferența dintre volumul înscris în avizul de însoțire și volumul constatat cu ocazia controlului diferă cu minim 20%, dar nu mai puțin de 5,01 metri cubi de material lemnos, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 151 al. (3) din Legea nr. 331/2024 – Codul Silvic.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.