Ultimate magazine theme for WordPress.

VIDEO – Orașul Huedin are gaz începând de astăzi

0 1.162

Luni, la Staţia de Reglare-Măsurare-Predare a avut loc evenimentul de punere în funcţiune a sistemului de distribuţie a gazului metan în oraşul Huedin. Evenimentul de azi încununează o muncă realizată pe parcursul mai multor ani şi are o importanţă deosebită pentru dezvoltarea economică a oraşului Huedin, fiind un prim pas spre realizarea unui oraş cu adevarat european. Începând de azi, cei care s-au racordat la rețeaua de gaze pot folosi deja resursele. Investiția se ridică la peste 20 de milioane de euro. Lucrările au avut o durată de aproximativ 6 luni.

Evenimentul de inaugurare a început la ora 12:00, cu o slujbă religioasă oficiată de protopopul de Huedin, Ionuț Lupuțan. Slujba a fost una specială, oficiată de regulă la finalizarea unei lucrări de folos obștesc.

După acest moment au urmat discursuri susținute de primarul Mircea Moroșan, prefectul Clujului, Mircea Abrudean, șeful PNL Cluj și totodată europarlamentarul Daniel Buda. Șirul declarațiilor a continuat cu reprezentanții TransGaz Mediaș și ai firmei care a efectuat lucrările în Huedin.

Investiţia totală a sistemului de distribuţie şi a magistralei gazului metan se ridică la peste 20 milioane de euro, iar sistemul de distribuţie realizat până în prezent este de 34,5 kilometri. Reteaua de gaz este proiectată pentru deservirea unui număr de 3.600 de gospodării şi 393 de agenţi economici, înregistraţi până în prezent.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.