Ultimate magazine theme for WordPress.

VIDEO – Lumina Învierii de la Ierusalim a ajuns la HUEDIN. Povestea aprinderii

0 538

Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în Cluj-Napoca, în această seară, în jurul orei 21:00. Avionul care a făcut escală la Cluj va duce Lumina Sfântă și în Satu Mare. Cu puțin timp înainte de ora 22:00, Lumina Sfântă a ajuns și la Huedin, iar de aici va fi dusă către toate parohiile din zonă.

Preoții din județul Cluj au luat Lumina Sfântă direct de la Aeroportul din Cluj-Napoca sau de la Mitropolia Clujului.

Sfânta Lumină s-a aprins la Ierusalim, la Mormântul Domnului Iisus Hristos, în Sâmbăta Mare, în timpul Vecerniei Mari.

În cadrul slujbei, Patriarhul grec al Ierusalimului înconjoară Sfântul Mormânt alături de un sobor de ierarhi şi de preoţi. După procesiune, Patriarhul intră cu 33 de lumânări în Sfântul Mormânt, unde se crede că Lumina Sfântă coboară şi le aprinde. După acest eveniment, Patriarhul iese din mormânt şi împarte Lumina credincioşilor prezenţi în biserică.

Lumina Sfântă a ajuns în Catedrala Moților din Huedin în jurul orei 22:00. foto: Protopopiatul Ortodox Huedin

În prezent, evenimentul este considerat de către creştini cel mai vechi miracol atestat anual. Patriarhul care intră să ia Lumina Sfântă este controlat de mai multe persoane, de alte religii, pentru a se asigura că nu are sursă de foc asupra lui.

Patriarhia Română a anunţat că Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi oferită, ca de obicei, la Aeroportul Internaţional Otopeni, delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.