VIDEO – Începe montarea sistemului de semaforizare în Huedin. Cât durează lucrările

VIDEO – Începe montarea sistemului de semaforizare în Huedin. Cât durează lucrările

Centrul orașului Huedin va beneficia, începând din luna octombrie, de un sistem de semaforizare inteligent. În perioada 17 septembrie-20 octombrie au loc lucrări de punere în funcțiune a noului sistem de semaforizare, informează Primăria Huedin. Semafoarele vor fi montate la intersecțiile dintre DN1 E60 cu strada Vlădeasa și DN1 E60 cu strada Avram Iancu. Un semafor va fi montat și la trecerea de pietoni de pe DN1 E60, cea din zona pasajului. Pentru avizele de implementare a proiectului, Primăria Huedin a așteptat mai bine de 1 an.

Inițiatorii proiectului de fluidizare a traficului din Huedin, primarul Mircea Moroșan și Gheorghe Călătan, șeful Poliției Locale, precizează că studiile privind necesitatea implementării unui sistem de semaforizare au durat aproximativ 1 an. În acest timp, cercetările efectuate au arătat că autovehiculele aveau o viteză medie de deplasare de sub 5 kilometri pe oră în interiorul orașului.

Sistemul de semaforizare a costat 500.000 de lei. Așteptările sunt mari de la acest proiect în condițiile în care traficul din Huedin este asemănător cu cel din marile orașe din țara noastră. În unele zile din timpul săptămânii coloanele de autovehicule se întind până la ieșirile din oraș.

Categories: Local

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*