Ultimate magazine theme for WordPress.

UPDATE – VIDEO – Femeie bătută crunt la Morlaca. Incidentul a fost semnalat la INFO Huedin, agresorii au fost reținuți de către polițiști

0 6.278

UPDATE -1 – Deși primele informații arătau că soții bătăuși vor fi duși în fața unui judecător de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă, procurorul de caz i-a plasat pe cei doi sub control judiciar. Soții trebuie să facă vizite săptămânale la Poliție și să fie la dispoziția anchetatorilor ori de câte ori este cazul. Nerespectarea controlului judiciar poate duce la revocarea măsurii și înlocuirea ei chiar și cu arest preventiv.

Citește și … VIDEO – Femeia bătută cu brutalitate la Morlaca, interviu pentru INFO Huedin. Nașa victimei: Când a scăpat era neagră la față și plină de sânge

FLANCO – 16.011

ȘTIREA INIȚIALĂ, MAI JOS!

LIBER

Scene șocante, vineri seara, în localitatea clujeană Morlaca, comuna Poieni. O femeie de 31 de ani, din localitate, a fost bătută cu sălbăticie de către doi soți. Victima a fost trasă de pe stradă în curtea celor doi soți, care mai apoi au strâns-o de gât și au lovit-o cu pumnii și cu picioarele. Incidentul a fost filmat de către o localnică. Femeia a trimis imaginile la INFO Huedin, iar de la noi au plecat spre polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin. După ce au văzut imaginile, oamenii legii s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal pentru lipsire de libertate în mod ilegal și loviri și alte violențe. Agresorii, din Morlaca, femeia de 47 de ani și bărbatul de 58 de ani, au ajuns în arest și urmează să fie duși la instanță cu propunere de arestare preventivă.

Vineri seara a avut loc incidentul, în jurul orei 19:30. O localnică din Morlaca a filmat întreaga scenă de groază, iar mai apoi a trimis imaginile la INFO Huedin. Femeia nu a intervenit în altercație de teama celor doi soți care păreau că și-au ieșit din minți.

Imaginile care au ajuns la INFO Huedin au fost trimise către Secția 8 Poliție Rurală Huedin, iar oamenii legii au dispus reținerea agresorilor. Cei doi soți urmează să fie prezentați astăzi în fața unui judecător de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Huedin, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Surse din anchetă spun că tot conflictul a pornit de la copiii celor două familii, care s-ar fi certat. Femeia de 31 de ani a mers la cei doi soți pentru a discuta problema. Numai că cei doi soți au ales să se comporte ca sălbaticii, în loc să poarte o discuție civilizată.

Îi încurajăm pe această cale pe cititorii noștri să filmeze și să ne semnaleze orice incident.

Citește și … VIDEO – Femeia bătută cu brutalitate la Morlaca, interviu pentru INFO Huedin. Nașa victimei: Când a scăpat era neagră la față și plină de sânge

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.