VIDEO – Aghireșu Fabrici, un sat terorizat de o bandă de hoți! Autoritățile dorm, mașinile se fură
Satul Aghireșu Fabrici, din comuna clujeană Aghireșu, este terorizat de o bandă de hoți. Asta nu de ieri sau de săptămâna trecută, ci de ani de zile. Oamenii se plâng că le sunt furate autoturismele din curți, haine, materiale de construcții și alte bunuri. Ajunși la capătul răbdării pentru că polițiștii din comună nu fac nimic pentru a stopa fenomenul, dar nici cei din Huedin, localnicii au început să vorbească. Sub protecția anonimatului, unii spun că de unele bunuri furate de hoți s-ar bucura și oamenii legii. Unul dintre păgubiți spune că se vede nevoit să adopte măsuri extreme, respectiv să-și pună gard electric. Imagini video, în partea de jos a articolului!

Dacă anii trecuți șmecherașii făceau legea în Aghireșu Fabrici, acum a venit rândul unei bande de hoți și a drogaților. Un grup de minori de 14 – 15 ani a băgat în teroare un sat întreg. Adolescenții dau tun după tun, iar polițiștii se scuză că nu pot face nimic. Motivul invocat: sunt minori. Asta le-a pus capac păgubiților și au început să vorbească. Unii au ales să-și prezinte fața, conștienți fiind că se expun în fața prădătorilor, alții au povestit cu lux de amănunte, sub protecția anonimatului, cum bunuri furate, de exemplu materiale de construcții, au fost găsite în curtea unui polițist.

Au fost situații în care unor oameni din Aghireșu li s-a furat autovehiculul și de două ori. Hoții intrau în curțile sătenilor și cu tehnici cunoscute doar de ei au reușit să deschidă și să pornească mașinile, iar mai apoi să iasă cu ele la plimbare și să le abandoneze ulterior.

Toată lumea știe cine sunt hoții, dar autoritățile parcă nu vor să facă nimic. În disperare de cauză, oamenii au început propriile anchete. Într-o noapte, unul dintre hoți a fost prins în timp ce conducea o Dacie furată din curtea unui bătrân. Sătenii i-au făcut hoțului poză, chiar lângă pradă, și au chemat ajutoarele, pe polițiști. Degeaba, oamenii legii nu ar fi luat nicio măsură.

Pe lângă autovehicule, materiale de construcții și alte bunuri se fură și haine. Zilele trecute o familie din Aghireșu Fabrici a rămas fără rufele puse la uscat, prejudiciul fiind de aproximativ 700 de lei. Din povestea furtului de haine a ieșit șifonat proprietarul lor, un jandarm, care s-a dus să le caute. Mama presupusului hoț îl acuză pe omul legii că i-ar fi bătut copilul, asta cu toate că la dosar nu a fost depus Certificat medico-legal care să ateste o eventuală agresiune. A fost depusă în schimb o plângere penală pe numele jandarmului.
Citește și …
Minor bătut grav la Aghireșu Fabrici. A fost CONFUNDAT cu un hoț
Citește și …
Aghireșu Fabrici, „periat” de zeci de polițiști după articolul nostru. Ce au constatat
Vă recomandăm să vizionați integral poveștile oamenilor.


