Ultimate magazine theme for WordPress.

VIDEO – Accident grav la Căpușu Mare

0 1.759

O autospecială de pompieri cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ au intervenit pentru a gestiona o situație de urgență rezultată în urma unui accident rutier produs la ieșirea din localitatea Căpușu Mare spre municipiul Cluj-Napoca. Un autoturism a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un altul. Trei persoane au fost transportate la spital.

Pompierii au fost alertați, marți, în jurul orei 17.00. La fața locului, militarii au găsit două autoturisme avariate, iar într-unul dintre acestea se afla o tânără care acuza dureri la un membru inferior. S-a acționat cu echipamentele speciale pentru a acorda primul ajutor calificat și pentru a o evacua din autoturism fără a-i agrava posibilele leziuni suferite. Aceasta a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Alte patru persoane au mai fost consultate la fața locului, dintre care două au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Pompierii au asigurat la locul accidentului măsuri de acordare a primului ajutor calificat, protecție a persoanelor implicate în accident și măsuri de prevenire a incendiilor în urma evenimentului rutier.

„Conform verificărilor preliminare, conducătorul auto care se deplasa dinspre Huedin înspre Cluj-Napoca ar fi pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune frontală cu un alt autoturism. Anterior pătrunderii pe sensul opus, un alt participant la trafic ar fi efectuat un viraj la stânga, încălcând marcajul longitudinal continuu, pe sensul de deplasare Oradea-Cluj. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Doi dintre aceștia și un pasager au fost transportați la o unitate medicală”, se arată într-o informare scrisă a Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.