Ultimate magazine theme for WordPress.

Val de spargeri în Huedin. Cornel Crișan, șeful Poliției orașului Huedin, a plecat în concediu

0 563

Orașul Huedin se confruntă cu un nou val de spargeri. Casa Parohială Reformată din Huedin, dar și alte două locuințe particulare au fost prădate de hoți în doar câteva zile. Autorii nu sunt cunoscuți la acest moment, dar există indicii despre aceștia.

IONEL SERVICE

Cele două locuințe particulare din Huedin au fost prădate la finalul săptămânii trecute, iar duminică după-masă a venit și rândul Casei Parohiale Reformate din Huedin. Oficial, aproximativ 20.000 de lei ar fi sustras autorii din cele trei imobile, 13.000 fiind doar din Casa Parohială Reformată. Neoficial, din locuințele particulare autorii ar fi plecat cu mult mai mulți bani și bijuterii scumpe, care deocamdată nu ar fi fost declarate la poliție.

Cornel Crișan

Rămași fără șeful lor de la oraș, Cornel Crișan (foto), polițiștii din Huedin au primit sprijinul colegilor de la Cluj-Napoca. Șeful Poliției orașului Huedin, Cornel Crișan, a plecat în concediu după primele două spargeri și nu s-ar fi deranjat să-și ajute colegii în identificarea rapidă a autorilor.

Alin Marc este cel care a rămas la conducerea Poliției Orașului Huedin, pe lângă Secția 8 Poliție Rurală Huedin, și pare să gestioneze bine situația furturilor. Acum, în lipsa lui Crișan, responsabilitatea de a găsi autorii îi revine lui Marc.

„Nu putem oferi mai multe detalii la acest moment. Există un cerc de suspecți și mergem pe informații sigure. Îi asigurăm pe oameni că autorii vor fi identificați”, transmit surse apropiate anchetei.

Alte spargeri ar mai fi avut loc în Huedin, însă nimeni nu a vorbit despre ele până acum.

Reamintim, nu este pentru prima dată când casele unor oameni înstăriți din Huedin și zonă au fost prădate. Aici amintim două dintre cazurile despre care am scris, respectiv Gheorghe Rauca și Angela Dinea, patroana hotelului Montana din Huedin.

Dacă în cazul Rauca presupușii autori au fost trimiși în judecată, în cazul Dinea nu se știe nimic despre făptași de mai bine de un an.

foto: mitropolia-clujului.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.