Ultimate magazine theme for WordPress.

Urmează vreme instabilă, furtuni și grindină. Află detalii!

0 105

Administrația Națională de Meteorologie a emis în urmă cu puțin timp o avertizare de tip cod galben de ploi însemnate cantitativ și furtuni. Avertizarea este valabilă până miercuri dimineață, în cea mai mare parte a țării.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 24 iulie, ora 20:00 — 26 iulie, ora 3:00, în toate zonele de munte, precum și în Banat, Crișana, Oltenia, Maramureș, Transilvania, nord-vestul Moldovei și vestul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea și caracter torențial și căderi de grindină.

FLANCO – 16.011

De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 20 — 25 l/mp și punctiform 50 — 60 l/mp.

LIBER

Meteorologii precizează că astfel de fenomene se vor semnala și în regiunile estice și sud-estice, dar pe spații mai restrânse, îndeosebi în a doua parte a zilei de marți (25 iulie) și în prima parte a nopții de marți spre miercuri (25/26 iulie).

În cursul zilei de marți, 25 iulie, în sudul și estul Munteniei, vestul Dobrogei, sudul și centrul Moldovei, disconfortul termic va fi ridicat, iar temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 și 35 de grade.

ANM precizează că, în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza avertizarea emisă luni.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.