Ultimate magazine theme for WordPress.

Unul din cei 6 cai furați în 2019, de la herghelia din Hodișu, a fost recuperat

0 3.823

La data de 10 martie, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin, cu sprijinul polițiștilor Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Poliției orașului Huedin și a luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința unui bărbat în vârstă de 61 de ani, din municipiul Blaj, județul Alba, în cadrul activităților de cercetare care vizează săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.

În fapt, la data de 16/17 martie 2019, în intervalul orar 23.00-07.00, din extravilanul localității Hodișu, comuna Poieni, s-ar fi sustras șase cabaline, cauzându-se un prejudiciu estimat la circa 100.000 de lei.

Percheziția derulată la data de 10 martie, a condus la identificarea și ridicarea unuia dintre exemplarele cabaline, evaluat la suma de 6.000 de euro.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor, stabilirii cu exactitate a stării de fapt și recuperării prejudiciului.

Citește și … VIDEO – Cai de rasă, furați de la o herghelie din Hodișu. Prejudiciul este însemnat

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.