Ultimate magazine theme for WordPress.

Un șofer beat criță a provocat un accident în Poieni. Nu a mai văzut pe unde merge

0 970

La finalul săptămânii trecute, în 16 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin – Compartimentul Rutier au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 46 de ani, depistat la volan sub influența alcoolului, fiind implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

IONEL SERVICE

În fapt, la aceeași dată, în jurul orei 20.40, polițiștii au fost sesizați despre faptul că un bărbat, posibil aflat sub influența alcoolului, care conducea un autoturism prin localitatea Poieni, ar fi acroșat un autovehicul parcat.

La fața locului, polițiștii au identificat conducătorul auto, respectiv un bărbat de 46 de ani, din comuna Poieni, pe care l-au testat cu aparatul etilotest, fiind înregistrat rezultatul de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. De regulă, valoarea alcoolemiei din aerul expirat este dublă sau mai mare de atât în sânge.

Bărbatul le-a declarat anchetatorilor că, din cauza consumului excesiv de alcool, nu a mai văzut pe unde merge.

Pe numele șoferului, în baza probatoriului administrat, polițiștii au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Ulterior reținerii, bărbatul a rămas în libertate.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.