Trei dintr-o lovitură! Polițiștii din Huedin i-au trimis pe tineri la arest
Trei tineri au fost reținuți de către polițiștii din Huedin, pentru 24 de ore, după ce s-a dovedit că în mod organizat au participat la un furt. Ei au golit rezervorul unui autocamion parcat în Lunca Vișagului, comuna Poieni, dar au sustras și doi acumulatori electrici.
Cei trei bărbați au plănuit să fure combustibil din autocamion pentru că nu aveau bani de țigări și alcool. Numai că, în timp ce sustrăgeau motorina, au pus ochii și pe doi acumulatori electrici. Pe lângă combustibil, bărbații au furat și acumulatorii.
Prin fapta lor, autorii au creat un prejudiciu estimat între 2.500 de lei și 3.000 de lei. Gestul i-a costat: dosar penal pentru furt.
„La data de 24 ianuarie a.c. polițiștii din cadrul Secției de Poliție 8 Rurală Huedin au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, pe numele a trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 27 de ani, cercetați sub aspectul săvârșirea infracțiunii de furt.
Din activitatiile investigativ-operative derulate de polițiști a rezultat că, în perioada 27 decembrie 2023- 11 ianuarie a.c., ar fi sustras din rezervorul unui autocamion, parcat pe un drum forestier din proximitatea localității Lunca Vișagului, cantitatea de aproximativ 150 de litri de combustibil, precum și doi acumulatori electrici.
În cauză au fost demarate cercetări în vederea identificării și depistării persoanelor bănuite, iar la data de 24 ianuarie a.c. polițiștii au emis ordonanțe de reținere pentru 24 de ore pe numele celor trei tineri.
Ulterior, doi dintre aceștia au fost plasați sub măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, precizează pentru INFO Huedin – Iulian Timșa, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.
După finalizarea cercetărilor, autorii furtului urmează să fie trimiși în judecată. Pe perioada controlului judiciar ei urmează să respecte anumite indicații și au unele interdicții. În caz că sarcinile nu vor fi respectate, bărbații riscă să ajungă după gratii înainte de condamnare.



