Tineri din Săcuieu, cercetați penal pentru infracțiuni la regimul rutier
Poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin cercetează doi bărbaţi din comuna Săcuieu, judeţul Cluj, pentru comiterea de infracţiuni la regimul rutier.
La data de 15 ianuarie, în jurul orei 19.30, poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin au depistat un bărbat, de 18 ani, din comuna Săcuieu, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 103H, pe raza localităţii Săcuieu, judeţul Cluj, deşi nu deţine permis de conducere.
În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că autoturismul i-a fost încredinţat spre conducere de către un alt bărbat, de 21 de ani, tot din comuna Săcuieu, judeţul Cluj.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi încredinţarea cu știință a unui vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, unei persoane care nu posedă permis de conducere, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.