Ultimate magazine theme for WordPress.

Testarea elevilor se face marți și vineri, în această săptămână

0 94

Testarea elevilor și copiilor de grădiniță nu se mai face luni și joi, săptămâna aceasta, ci marți și vineri din cauza întârzierilor în livrarea testelor de salivă. Două milioane de teste rapide de COVID-19  sunt distribuite în școli și grădinițe.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunțat duminică seară că testarea elevilor nu a fost suspendată şi nu a fost luată în discuţie această posibilitate.

Potrivit ministrului, din cauza faptului că cea mai recentă tranşă de teste a fost distribuită către unităţile de învăţământ în cursul zilei de duminică, s-a luat decizia schimbării temporare în zilelor în care se vor efectua testele.

„Având în vedere că cea mai recentă tranşă din lotul de teste achiziţionate a fost distribuită către unităţile de învăţământ în cursul acestei zile şi în această noapte,din cauza întârzierilor în livrarea materialelor, s-a decis schimbarea temporară, pentru săptămâna 13-17 decembrie, a zilelor în care se vor efectua testele, astfel încât acestea să aibă loc în zilele de marţi şi vineri în loc de zilele de luni şi joi. Conducerea Ministerului Educaţiei este în permanentă legătură cu cea a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă pentru a găsi soluţii rapide şi eficiente în vederea asigurării necesarului de materiale pentru testarea preşcolarilor, elevilor şi personalului din învăţământ. Aceasta testare se va face de 2 ori pe săptămână, luni şi joi sau marţi şi vineri, în funcţie de disponibilitatea testelor”, a transmis Sorin Cîmpeanu.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.