Ultimate magazine theme for WordPress.

Țeparul Fekete Marczika Istvan, din Băgara, arestat din nou. Nu de mult a fost eliberat pentru alte fapte

0 3.436

Fekete Marczika Istvan, din localitatea clujeană Băgara, comuna Aghireșu, a ajuns din nou la pușcărie. De această dată l-au ajuns din urmă manevrele făcute în VIVO (fost POLUS), alături de o casieră. Bărbatul, recidivist și cercetat penal pentru alte fapte, înlocuia prețurile produselor. Celor scumpe le atașa un preț foarte mic, iar cu ajutorul casierei părăsea magazinul. Astfel, bărbatul cu sprijinul casierei scotea din magazin produse foarte scumpe, la prețuri ridicol de mici.

„Poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin au depistat un bărbat de 36 de ani, din comuna Aghireşu, pe numele căruia exista un mandat de executare a pedepsei. Acesta a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate pentru o perioadă de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fraudă infromatică, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal. Bărbatul a fost condus şi predat reprezentanţilor Penitenciarului Gherla, în vederea executării pedepsei”, se arată într-o informare a Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

În iulie 2019, Fekete Marczika Istvan a mai fost arestat, dar între timp a fost eliberat. Pe numele lui erau emise, din anul 2018, două mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea de 2 ani și 6 luni, respectiv 3 luni, pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

În 2015, Fekete Marczika Istvan, alături de alți prieteni cu care comitea infracțiuni, a reușit să introducă pe piață zeci de mii de euro falși. Bărbații cumpărau autoturisme de lux. Dosarul se tot judecă și în prezent.

Citește și … VIDEO – Infractor săltat de mascați la Băgara. Infracțiuni grave a comis

Citește și … ESCROCI cu TUPEU! Trei țepari din Cluj au reușit să-și cumpere BMW-uri și Volkswagen cu euro falși. Prejudiciul este uriaș

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.