Tarifele pentru apă și canalizare vor fi actualizate începând cu 1 ianuarie 2026
Compania de Apă Someș S.A. a anunțat aplicarea noilor prețuri pentru serviciile de apă potabilă și canalizare-epurare, valabile începând cu data de 1 ianuarie 2026, în toate localitățile din aria sa de operare din județele Cluj, Sălaj și Mureș.
Conform noii structuri tarifare, un metru cub de apă potabilă costă 7,86 lei, TVA inclus (11%), iar serviciul de canalizare și epurare este tarifat la 8,34 lei/metru cub, sumă care include aceeași cotă de TVA.
Actualizarea tarifelor este justificată de necesitatea respectării strategiei tarifare pentru perioada 2024–2028, stabilită prin Hotărârea nr. 28 din 9 august 2024 a Asociației Regionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Bazinul Hidrografic Someș-Tisa. Această măsură este, totodată, esențială pentru îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul de finanțare aferent Programului de Dezvoltare Durabilă (PDD), semnat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Prin Programul de Dezvoltare Durabilă, Compania de Apă Someș S.A. beneficiază de a șasea finanțare europeană, în valoare de peste 625 de milioane de lei, fonduri destinate investițiilor în modernizarea și extinderea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare pentru intervalul de programare 2021–2027.
Noile prețuri au primit avizul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), fiind aprobate prin Decizia nr. 163 din 10 decembrie 2025. Tarifele sunt aplicabile tuturor utilizatorilor din zona deservită de operatorul regional, începând cu anul 2026.


