Ultimate magazine theme for WordPress.

Starea de ALERTĂ se menține la Poieni. Pirotehniștii sunt pe calea ferată

0 1.869

Este a doua zi în care pirotehniștii se află în comuna Poieni. Ei au verificat și în cursul zilei de marți dacă mai există proiectile explozive. Primele cinci proiectile neexplodate au fost descoperite luni, în timpul lucrărilor la calea ferată.

Marți dimineața, echipa pirotehnică, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, s-a reîntors la Poieni. Militarii au verificat fiecare centimetru din șantier pentru a se asigura că viața muncitorilor, care lucrează la modernizarea căii ferate, nu este pusă în pericol.

Starea de alertă rămâne ridicată. Potrivit ISU Cluj nu există indicii că ar mai exista astfel de dispozitive explozive, până la acest moment, dar cu toate acestea verificările continuă cu detectoare de metale. Nu se știe deocamdată pentru cât timp pirotehniștii vor rămâne la Poieni.

Reamintim, în cursul zilei de luni au fost descoperite cinci proiectile neexplodate. Primele informații arată că ele ar exista sub calea ferată din cel de-al doilea Război Mondial. Bombele, de calibru 152 milimetri, au fost scoase la suprafață de cupa unui utilaj care care este utilizat la modernizarea căii ferate.

Circulația trenurilor este oprită pe sectorul respectiv din data de 8 ianuarie.

Pompierii și polițiștii atrag atenția că avem obligația de a anunța la 112 dacă găsim orice corp suspect care ar putea fi explozibil. Pe durata acțiunilor desfășurate de către forțele de ordine, civilii au fost ținuți departe de un eventual de pericol.

Citește și … FOTO – ALERTĂ în zona Poieni. Proiectile extrem de periculoase, descoperite în timpul lucrărilor la calea ferată

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.