Sondaj Adrian Papahagi: PNL 42% iar PMP cu Traian Băsescu primul pe lista de la europarlamentare 58%
Una dintre cele mai credibile voci politice de dreapta din România, profesorul universitar Adrian Papahagi, și-a întrebat prietenii de pe Facebook care le sunt preferințele electorale, pe partea dreaptă a eșichierului politic, pentru alegerile europarlamentare din 26 mai 2019. După încheierea sondajului, profesorul universitar a declarat că vota cu PMP.

Peste 58%, din cei 3200 de membri din comunitatea Facebook a profesorului Papahagi și-au exprimat susținerea pentru PMP în detrimentul PNL.
Ulterior sondajului el a parcurs și logica votul său, pe care îl va acorda pe 26 mai Partidului Mișcarea Populară, arătând următoarele:

„M-am gândit mult cu cine să votez la alegerile europene. Am promis să anunț alegerea mea și să o explic. Voi vota, ca întotdeauna, cu opoziția la PSD, ceea ce limitează opțiunea mea la PNL, PMP, USR+. În toate aceste partide am prieteni și foști colegi de lupte politice pentru justiție, stat de drept, libertate și valori.
Ies din calcul partidele create de foști pesediști, dar și independenții, care nu au șanse (chiar dacă, ipotetic, ar fi aleși, nu ar avea relevanță în afara marilor partide europene, deci ar fi inutili pentru România).
Valorile mele sunt creștin-democrate și conservatoare. Deși USR a făcut o bună opoziție la PSD, deși au destui oameni respectabili pe listă, poziționarea lor stângistă și viitoarea lor afiliere la zona ALDE-Macron mă împiedică să îi votez. Știu că există lideri creștini în USR și PLUS, inclusiv printre candidații la aceste alegeri, și sper că aceștia vor reuși să își convingă colegii că poliția gândirii, corectitudinea politică și ofensiva anticreștină sunt iliberale și opuse interesului național și european. Dacă Europa vrea să își păstreze ordinea, populația, națiunile, civilizația și sufletul, ea trebuie să apere, nu să demoleze creștinismul.
Opțiunile mele se reduc deci la PNL și PMP, afiliate internaționalei creștin-democrate și Partidului Popular European. Am prieteni în ambele partide (așa cum am și amărăciuni în ce le privește). Cunosc în detaliu culisele acestor partide, cu bune și rele. Nu doresc să fiu critic în acest moment, deci nu îmi voi verbaliza reținerile față de unul sau de altul de pe liste, sau față de acțiunile lor din trecut și din prezent. Chiar dacă episodul USL al vechiului PNL este de neiertat, consider că principalii responsabili pentru această oribilă manevră nu se află azi la cârma noului PNL.
Observ în sondaje că PNL este primul sau al doilea clasat în alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce PMP va depăși la limită pragul celor 5%. De aceea, votul meu este mai util PMP. Dacă PMP trece pragul, PPE va avea doi, sau poate chiar trei europarlamentari în plus, ceea ce e bine pentru dreapta europeană. De asemenea, deși are și ciurucuri tranzacționiste, PMP a făcut opoziție și a exprimat poziții creștine și patriotice. În fine, Traian Băsescu, care nu mai are ce să ofere politicii interne a României, cunoaște perfect liderii și mecanismele UE, și are autoritatea, cunoștințele, patriotismul și verbul prin care să apere interesele țării noastre la Bruxelles și la Strasbourg. Sunt dispus deci să trec peste greșelile lui, inclusiv față de mine, și să îi ofer votul la alegerile din 26 mai. Un ultim cuvânt de apreciere și pentru prietenii mei Eugen Tomac și Ioana Constantin, nr. 2-3 pe lista PMP.
Opțiunea mea este una pragmatică, rațională, ghidată de o singură logică: interesul României în UE.
PS: Vă rog să vă abțineți de la invective în comentarii. Nu fac propagandă pentru nimeni. M-am ținut de cuvânt și am explicat ce voi face eu; sunteți liberi să votați cum vă îndeamnă conștiința. Important e să participați la fiecare scrutin”, spune profesorul Adrian Papahagi.