Ultimate magazine theme for WordPress.

Șofer de T.I.R. reținut de polițiștii din Huedin. Alături de un coleg se ocupau cu lucruri slabe

0 2.332

Polițiștii din Huedin au reținut, pentru 24 de ore, un șofer de T.I.R. din județul Argeș. Bărbatul de 33 de ani, alături de un coleg în vârstă de 37 de ani, din același județ, au sustras combustibil din două camioane parcate pe strada Protopop Aurel Munteanu din Huedin.

Polițiștii au mers pe urma celor doi și au reușit să îi identifice. Indivizii au reușit să fure aproximativ 200 de litri de motorină. Prejudiciul estimat a fost de 5.000 de lei.

Astfel, în cadrul cercetărilor, oamenii legii au stabilit că bărbatul de 33 de ani este autorul furturilor, iar cel de 37 de ani este complicele.

Joi, 28 iulie, tânărul de 33 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.

Odată cu identificarea celor doi, polițiștii au recuperat integral prejudiciul.

„La data de 28 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au reținut pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 33 de ani, din județul Argeș, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Din verificările derulate de polițiști, s-a stabilit faptul că în perioada 11 – 13iunie a.c., ajutat de un alt bărbat în vârstă de 37 de ani, acesta ar fi sustrascantitatea de aproximativ 200 de litri de motorină, dintr-un camion aparținând unei societății comerciale din Huedin. În baza investigaților desfășurate, polițiștii i-au depistat pe cei doi în punctul detrecere a frontierei Nădlac, aceștia fiind conduși la sediul Poliției Huedin în bazamandatelor de aducere pentru continuarea cercetărilor.Ca urmare a probării activității infracționale, bărbatul de 33 de ani a fost reținutpentru 24 de ore, iar în cursul zilei de azi a fost prezentat magistrațilorParchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, care au dispus măsura controluluijudiciar pentru 30 de zile. Prejudiciul în cauză a fost recuperat integral”, se arată într-o informare a Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.