Ultimate magazine theme for WordPress.

Se ascut armele pentru Primăria Beliș. Iată candidații de anul viitor!

0 3.657

Încep să se ascută armele pentru Primăria Beliș. Până în 2020, când vor avea loc alegerile locale, la Beliș a început lupta din partea unor candidați. Până acum, patru persoane și-au exprimat dorința clară de a candida la cea mai înaltă funcție din comună și au început, o parte, să-și expună proiectele. Alte partide au luat-o mai greu din loc și încă nu au un candidat.

În cursa de anul viitor intră fostul primar Viorel Crainic și actualul primar, Viorel Matiș.

Ca element de noutate, la Beliș intră oficial în cursa electorală doi oameni care nu au mai avut de-a face cu politica, în mod oficial. Este vorba despre Iosif Marcu și Florin Adrian Rab.

Îi luăm pe rând:

Iosif Marcu, viitor candidat la Primăria Beliș

Iosif Marcu este candidatul +PLUS. Fost șef al Poliției Huedin, timp de mai mulți ani și al Serviciului de Ordine Publica Cluj, Marcu s-a remarcat prin seriozitate și severitate față de subalternii săi. În perioada în care zona Huedin era zguduită de scandalurile privind furturile de material lemnos și cu indisciplina polițiștilor, el a primit încrederea conducerii IPJ Cluj să rezolve problemele și în mare măsură a reușit. Originar din Beliș, Iosif Marcu este absolvent al Universității Babeş-Bolyai. În prezent, Marcu este profesor universitar și le predă studenților. De altfel, fostul polițist a început să facă dezvăluiri, folosind o pagină de socializare, despre neregulile din Primăria Beliș.

„Nu a fost ușoară decizia, dar….am luat-o! Vreau să candidez la Beliș întrucât am expertiza necesară: studii, experiență managerială, cunoaștere juridică, comunicare și toate celelalte „ingrediente” necesare! Da, cred cu tărie că poți fi un foarte bun primar, dacă servești exclusiv interesul comunității în slujba căreia te oferi cu toată ființa ta, cauți soluții la problemele acumulate (și nu sunt puține….), ai dorința sinceră să capacitezi toți semenii dispuși să oprească declinul, pentru a putea reconstrui: încrederea, relațiile sociale din comunitate, infrastructură și toate cele necesare susținerii educației, îngrijirea și sănătatea populației, etc. Toate pot fi realizabile, prin transparență în cheltuita banului public, preocupare majoră pentru accesarea fondurilor financiare alocate prin măsuri și programe specifice zonei de munte, măsurii proprii pentru facilitarea creării locurilor de muncă strict necesare pentru a preveni continuarea depopulării Munților Apuseni prin plecarea localnicilor spre alte zone ale țării în care calitatea vieții este net superioară. Eu cred că ajunge! Beliș poate arata și altceva față de imaginea ultimilor ani. Pentru realizarea acestor deziderate, sunt deschis la dialog indiferent de apartenență ori simpatia politică, întrucât, după alegerile locale, trebuie să ne axam doar pe o administrație care să performeze!”, ne-a spus Iosif Marcu, candidat la funcția de primar în Primăria Beliș.

Florin Adrian Rab, viitor candidat la Primăria Beliș, alături de liderul ALDE – Călin Popescu Tăriceanu

Florin Adrian Rab este candidatul ALDE. Din pagina lui de socializare reiese că este absolvent al Facultății de Drept „Dimitrie Cantemir” din Cluj-Napoca. Rab administrează o pensiune în comuna Beliș și pare să fie o opțiune serioasă de vot pentru belișeni.

„Comuna Beliș are nevoie de un primar muncitor, un primar căruia să îi pese în primul rând de cetățenii din toate localitățile comunei, să fie egal și corect cu fiecare cetățean. Acela nu este primar care nu e egal și bagă râcă între oameni. Asta în primul rând. Pe urmă, sigur că trebuie să discutăm despre partea administrativă. Ca viitor primar îmi propun ca în comuna Beliș să atragem cât mai multe fonduri europene pe tot ce înseamnă turism. Această nișă poate oferi cetățenilor o creștere a calității vieții. Trebuie să profităm de tot ce oferă natura, în beneficiul cetățenilor. Unul dintre proiectele principale pentru care voi milita va fi acela de a putea procesa fructele de pădure în comuna noastră și de aici să plece la tarife corecte, nu la bani de nimic pentru cetățeni. De asemenea, îmi propun să găsim în cel mai scurt timp companii dispuse să investească la Beliș și astfel să creeze locuri de muncă. Transparența decizională în administrația publică este, de asemenea, foarte importantă. Cetățeanul trebuie să știe pe ce se cheltuie banul public. Odată create locuri de muncă, dezvoltat turismul ca la carte, sunt convins că vom recăpăta o parte din forța de muncă plecată din comună. Sunt tânăr, ambițios și cred cu tărie că pot face lucruri remarcabile pentru Beliș, din poziția de primar”, ne declară Florin Adrian Rab, candidatul ALDE la Primăria Beliș.

Viorel Crainic, viitor candidat la Primăria Beliș

Surpriza vine din partea lui Viorel Crainic, care a mai fost la cârma Primăriei Beliș timp de trei mandate, adică 12 ani, dar a fost detronat în 2016. Crainic va candida tot din partea PNL. Viorel Crainic nu este acuzat de nicio infracțiune, nu are probleme cu legea. Unii localnici țin totuși să-i amintească lui Crainic de faptul că a fost „înjunghiat” pe la spate, la alegerile anterioare, tocmai de oamenii pe care i-ar fi sprijinit mai mult.

Viorel Matiș, viitor candidat la Primăria Beliș

Președintele PSD Cluj, Horia Nasra, a declarat pentru INFO Huedin, luni, că în cursa pentru Primăria Beliș intră actualul edil. Viorel Matiș are probleme serioase cu legea, fiind cercetat penal în mai multe dosare penale.

Partidul Mișcarea Populară (PMP) anunță că va avea candidat la Primăria Beliș, dar încă numele acestuia nu a fost dezvăluit.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.