Ultimate magazine theme for WordPress.

Revoltă în presa din România. Un judecător și-a permis să ceară sursele unui jurnalist fără să țină cont de reglementările naționale și internaționale

0 132

Protejarea surselor este una dintre regulile sfinte ale jurnalismului, pe care un reporter o respectă chiar cu riscul de a-și pierde libertatea. Această regulă e adoptată cu și mai multă încăpățânare de jurnaliști în țările în care regimuri iliberale încearcă să blocheze vocile critice și orice dezvăluire despre corupția elitelor conducătoare. Regimuri cum este cel care se instalează tot mai puternic în România.

Freedom House România a scos la iveală abuzul judecătorului.

„Constatăm cu îngrijorare că derapajele care vizează justiția sau activitatea serviciilor de informații se înmulțesc în ultima vreme.

Nici acum nu am aflat exact cine este responsabil pentru periculoasele „drafturi” ale legilor securității naționale. În schimb, am văzut cum președintele României, Klaus Iohannis, amenință, voalat, avertizorul de integritate care le-a „scurs” jurnaliștilor de la G4Media.

Guvernul este condus de un premier asupra căruia planează suspiciuni grave de plagiat. Suspiciuni care nu vor putea fi lămurite, pentru că o combinație sulfuroasă în instanță a dus la blocarea tuturor sesizărilor depuse cu privire la Nicolae Ciucă. Un judecător s-a pensionat rapid, iar preocuparea celui de al doilea a fost ca opoziția să nu-l atace politic pe prim-ministru.

În acest context, sentința dată de Judecătoria Iași împotriva jurnalistului Gabriel Gachi și a publicației pe care o conduce, Reporter de Iași, reprezintă încă un pas spre o societate bolnavă, în care libertatea de exprimare este limitată, iar vocile publice care dezvăluie derapajele politicienilor sunt hărțuite tot mai pe față.

Judecătoria Iași i-a cerut ziaristului Gabriel Gachi și publicației Reporter de Iași „să facă precizări despre sursa informaţiilor obţinute pentru editarea articolelor menționate de către reclamanţi”, cu referire la o serie de dezvăluiri despre modul în care europarlamentarul Tudor Ciuhodaru pontează prezența în gărzi ca medic.

Așa ceva este de neconceput. Un judecător ar trebui să fie primul care înțelege sau știe că există acte normative europene și naționale care protejează pe avertizorii de integritate și sursele jurnaliștilor.

Un magistrat ar trebui să fie primul care să realizeze importanța presei în ecosistemul democratic și, mai ales, primul care să protejeze pe cei care dezvăluie elemente de corupție.

Decizia de la Iași nu e definitivă și sperăm să fie modificată în concordanță.

Freedom House este solidară cu jurnalistul Gabriel Gachi și avertizează cu privire la direcția spre care se îndreaptă societatea românească. Suntem solidari cu toți jurnaliștii și cu toți acei cetățeni care înțeleg că doar arătând unde sunt problemele, ne putem îndrepta”, se precizează într-un comunicat al Freedom House România.

Alături de Freedom House România și-au mai exprimat susținerea zeci de publicații și jurnaliști.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.