Răsturnare de situație în cazul violului de la Ciucea. Toderică Ruja, eliberat de îndată
La doar 3 zile după ce a fost arestat preventiv pentru viol, Toderică Ruja a fost eliberat din arest preventiv. Răsturnarea de situație s-a produs în 9 ianuarie. Violul a avut loc la data de 5 ianuarie, iar arestarea preventivă a individului a fost dispusă în 6 ianuarie. Bărbatul a violat-o pe soția celui mai bun prieten.
Procurorii au clasat dosarul violului, la 3 zile după ce bărbatul a fost arestat preventiv. Motivul pentru care au dispus clasarea este justificat. Femeia violată și-a retras plângerea, iar acest fapt înlătură definitiv răspunderea penală.
„În baza art. 241 alin. 1 lit. b) Cod proc.pen. constată încetarea de drept a măsurii arestării preventive dispuse prin încheierea nr. 2/06.01.2023 a Judecătorului de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Judecătoriei Huedin în dosarul nr. 58/242/2023, faţă de inculpatul R. T. – …, aflat în prezent în stare de arest la …, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de viol, faptă prev. și ped. de art. 218 alin.1 din Codul Penal, ca urmare a clasării cauzei prin ordonanţa din data de 09.01.2023 în dosarul nr. …. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului R. T. dacă nu este reâinut ori arestat în altă cauză. În baza art. 275 alin. 3 Cod proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu G. P. M. în cuantum de 340 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Executorie conform art. 204 alin. 3 Cod proc.pen. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 09.01.2023, ora 15:50″, se arată într-un document al Judecătoriei Huedin.
Reamintim, un bărbat din Ciucea a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, în 6 ianuarie, de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Huedin. Toderică Ruja a fost acuzat că a abuzat-o sexual pe o femeie din Ciucea, aceasta fiind soția celui mai bun prieten. Fapta ar fi avut loc ieri, 5 ianuarie 2023, în casa victimei. Violatorul are 52 de ani, iar victima 37.
Potrivit anchetatorilor, Toderică Ruja a mers în vizită la prietenul său din Ciucea. Omul a trebuit să plece de acasă, astfel că soția sa a rămas doar cu Ruja. Fiind beat, Ruja s-a năpustit asupra femeii prietenului său, a imobilizat-o în pat și a obligat-o să întrețină relații sexuale cu el.
Citește și … VIOL la Ciucea. Un bărbat a abuzat-o sexual pe soția prietenului său