Ultimate magazine theme for WordPress.

Radare în cascadă pe E60

0 522

La data de 4 august, polițiștii rutieri clujeni, sub coordonarea Serviciului Rutier Cluj, în colaborarea cu Serviciul Rutier Bihor au derulat o acțiune comună pentru prevenirea și combatarea încălcării regimului legal de viteză.

Activitatea preventiv-reactivă a polițiștilor din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene, Poliției municipiului Turda, Biroului Rutier Cluj și a Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Huedin s-a desfășurat pe DN1 E60.

Neregulile constatate au condus la aplicarea unui număr total de 170 de sancțiuni contravenționale, 128 dintre acestea reprezentând abateri de la regimul legal de viteză.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce vehicule în numeroase situații, fiind reținute 22 de permise de conducere, 15 dintre acestea pentru depășirea limitei legale de viteză.

De asemenea, în urma constatărilor privind starea tehnică a vehiculelor au fost reținute cinci certificate de înmatriculare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.