Ultimate magazine theme for WordPress.

Primăria Huedin nu va prelua grădinița cu predare doar în limba maghiară. Consilierii au decis, prin vot

0 1.222

Proiectul de hotărâre privind funcţionarea noii grădiniţe, cu predare doar în limba maghiară, a fost supus votului în şedinţa Consiliului Local Huedin de azi, 31 august. În timp ce unii consilieri locali au votat împotriva adoptării, alții au votat pentru, iar alții s-au abținut. Edilul Mircea Moroșan spune că votul aparține consilierilor, iar el are obligația de a pune în aplicare hotărârile.

FLANCO – 16.011

Discuțiile consilierilor locali cu reprezentanții Bisericii Reformate, anterioare votului, nu au dus la nimic constructiv. Reprezentanții Bisericii Reformate nu au dorit și înființarea unor clase cu predare în limba română. În aceste condiții, în ședința de CL Huedin, consilierii PNL și PSD au votat împotriva preluării grădiniței în administrarea Primăriei Huedin. Consilierii UDMR au votat pentru, iar consilierul independent și cei ai USR s-au abținut.

LIBER

Noua grădiniţă de la Huedin care a fost construită de Biserica Reformată, cu sprijinul statului ungar, a fost inaugurată la 17 iulie. Edificiul cu două niveluri a costat 300 de milioane de forinţi (760 000 de euro) şi va găzdui patru grupe de grădiniţă şi o grupă de creşă. Finanțatorul a cerut ca în respectiva grădiniță să se predea într-o singură limbă – maghiară.

Din cei 9300 de locuitori ai oraşului Huedin, aproape 30% sunt maghiari. În consiliul local format din 15 membri, PNL are şase reprezentanţi, UDMR şi PSD câte trei, iar USR, doi; un consilier local a fost ales ca independent, notează MTI.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.