Ultimate magazine theme for WordPress.

Posibil șofer drogat, depistat la Săcuieu

0 738

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Săcuieu au prins în trafic un posibil șofer drogat. El a fost lăsat în libertate până când vin rezultatele de la Institutul de Medicină Legală Cluj.

„La data de 14 noiembrie a.c. în jurul orei 10.20, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au oprit pentru un control în trafic un tânăr de 20 de ani, din orașul Huedin, care conducea un autoturism pe DJ 103H, în afara localității Săcuieu.

Polițiștii l-au testat pe acesta cu aparatul pentru detectarea substanțelor psihoactive, reieșind indicii cu privire la prezența acestora.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise.

În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor interzise”, se arată într-o informare a Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.