Ultimate magazine theme for WordPress.

Pădurile se fură și în vreme de pandemie. Razie la Huedin și Turda

0 1.314

În perioada 10 – 13 aprilie, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică și specialiști din domeniul silvic au acționat în județul Cluj, în zona municipiului Turda și a orașului Huedin. Neregulile descoperite, din păcate, arată că fenomenul defrișărilor este departe de final.

morosan-300×250

În cadrul acțiunii au fost verificate 90 de mijloace de transport și au fost legitimate 105 persoane.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale, valoarea acestora depășind 36.000 de lei. Dintre acestea, 4 sancțiuni au fost aplicate în conformitate cu Legea nr. 171/2010.

Totodată, a fost finalizat un control al unui ocol de stat din zona municipiului Gherla, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj, pe linia exploatării masei lemnoase.

Sancțiuni contravenționale au fost aplicate și pentru încălcări ale prevederilor din  ordonanțele militare sau ale normelor rutiere.

A fost dispusă măsura complementară de confiscare a peste 44,000 mc de material lemnos, cu o valoare aproximativă de 10.300 de lei.

morosan-300×600

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.