Ultimate magazine theme for WordPress.

O femeie și un bărbat, fără permis de conducere prin Huedin

0 1.118

Polițiștii din Huedin au depistat, marți, doi tineri care conduceau prin Huedin fără a deține acest drept. Ambii, o femeie și un bărbat, au dosar penal pentru conducere fără permis.

La data de 21 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin, au depistat un conducător auto în vârstă de 25 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe raza orașului Huedin, fără a deține permis de conducere.

În fapt, în jurul orei 23.20, polițiști din cadrul Compartimentului Rutier au depistat și interceptat în trafic un bărbat în vârstă de 25 de ani, care se deplasa pe DN1-E60, pe raza orașului Huedin.

În urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere, iar la controlul documentelor ar fi prezentat un permis de conducere care aparținea altei persoane.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și falsul privind identitatea, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

**

Tot la data de 21 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin, au depistat un conducător auto în vârstă de 22 de ani, în timpul deplasării cu un autoturism în localitatea Huedin, fără a deține permis de conducere.

În fapt, în jurul orei 16.10, polițiști din cadrul Formațiunii de Ordine Publică, împreună cu cei din cadrul Compartimentului Rutier au oprit pentru un control în trafic, o femeie în vârstă de 22 de ani, care onducea un autoturism în zona Piața Victoriei.

În urma verificărilor specifice efectuate, a reieșit că aceasta nu deține permis de conducere.

Sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.