Ultimate magazine theme for WordPress.

Nicolae Dobra, viceprimarul PSD al comunei clujene Călățele, TRIMIS ÎN JUDECATĂ!

0 1.030

Nicolae Dobra, viceprimarul PSD al comunei clujene Călățele, a fost trimis, luni, 9 august, în judecată. Dosarul în care este cercetat pentru „nerespectarea regimului armelor și al munițiilor” a trecut de camera preliminară a Judecătoriei Huedin. Un judecător a constatat legalitatea rechizitoriului de trimitere în judecată, dar și legalitatea administrării probelor în faza de urmărire penală.

Urmează să fie stabilit primul termen de judecată.

Viceprimarul a fost depistat, în octombrie 2020, cu cele două arme ale sale în autovehicul. Pentru că nu avea autorizație de vânătoare, iar armele letale erau transportate în condiții necorespunzătoare, Dobra s-a ales cu dosar penal.

„În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată competenţa instanţei, precum şi legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul emis în dosarul nr. 905/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpatul D. N, trimis în judecată pentru săvârşirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, faptă prevăzută de art. 342 alin. 1 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul D.N. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, data de 09.08.2021”, se arată în încheierea Judecătoriei Huedin.

Potrivit legii, armele se transportă în condiții speciale, ele nu pot fi scoase la plimbare. Una dintre arme era așezată pe bancheta din spate a autoturismului, iar cealaltă în portbagaj.

Agenții de poliție i-au cerut viceprimarului să prezinte autorizația de vânătoare, dar acesta nu deținea una. Mai apoi agenții de poliție au constatat că cele două arme de vânătoare erau transportate în condiții improprii. Potrivit legii, armele trebuiau transportate în huse speciale.

Bărbatul le-a spus oamenilor legii că nu avea de gând să meargă la vânătoare, dar aceste scuze nu l-au scăpat de dosar penal. Pentru transportul armelor letale în condiții improprii, dar și pentru lipsa autorizației de vânătoare, Nicolae Dobra va răspunde în fața legii pentru infracțiunea de „nerespectarea regimului armelor și al munițiilor”.

Citește și … DOSAR PENAL pe numele viceprimarului din Călățele. A dat-o la „scăldat” cu polițiștii, dar nu i-a mers

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.