Ultimate magazine theme for WordPress.

Motorina standard a sărit de 8 lei litrul. România mai are doar nouă zile să rezolve criza Lukoil

0 138

Scumpirea carburanților va aprinde și mai tare inflația până la finalul anului. Motorina standard a sărit deja de pragul de 8 lei/litru. Un salt care dă frisoane tuturor, pentru că se va regăsi în preţurile tuturor produselor si serviciilor. În plus, accizele vor creşte din nou de la 1 ianuarie, iar grupul Lukoil, care deţine o cincime din piaţă, îşi va închide operaţiunile din România peste doar nouă zile. Abia acum statul român caută soluții.

Motorina premium se vinde de astăzi cu 8,34 lei/litru, iar cea standard a depăşit, în multe benzinării, pragul de 8 lei/litru. În aceste condiţii, un plin a ajuns să coste aproximativ 350 de lei, cu 12 lei mai mult decât luna trecută.

Specialiştii avertizează că acesta este doar începutul. Peste doar nouă zile, grupul rus Lukoil, vizat de sancţiunile Statelor Unite, îşi va închide toate operaţiunile din România, iar statul nu are încă o soluţie de suplinire a unei companii care deţine peste 20% din piaţă. Potrivit ministrului Energiei, Bogdan Ivan, instituţia lucrează în acest moment la legislaţia care-i va permite să preia controlul asupra activelor Lukoil. Este vorba, în principal, despre rafinăria Petrotel, despre care a vorbit şi preşedintele Nicuşor Dan.

Nicușor Dan, președintele României: „Ponderea benzinăriilor nu este foarte importantă, importantă este rafinăria. Nu există riscul ca ea să fie preluată de cineva, o firmă-paravan a Rusiei, pentru că avem o comisie care evaluează toate vânzările de companii care au un interes strategic. Bineînțeles că există un interes ca ea să fie preluată”.

Statul ar fi trebuit să preia rafinăria în urmă cu 10 ani, cred analiştii. Sau să urmeze exemplul Bulgariei, care a decis de săptămâna trecută să preia controlul asupra Lukoil, acum fiind în procedură de numire a administratorilor speciali.

Eugenia Gusilov, expert energie: „Statul român trebuia să pună sechestru și a pus sechestru pe rafinărie acum 10 ani, deci statul trebuia să redevină proprietarul rafinăriei încă din 2015-2016, de când s-au constatat nereguli și fraudă și spălare de bani și delapidare, neplata salariilor. Rușii au mers pe varianta asta, după anexarea Crimeei au mers pe varianta de a extrage maxim de profit din activele pe care le aveau în țările din afara Rusiei. Pentru că ei deja se pregăteau de faptul că vor pierde aceste active”.

Administraţia Trump a impus sancţiuni împotriva Rosneft şi Lukoil, iar din 21 noiembrie, nicio companie sau bancă nu mai poate avea relaţii de afaceri cu giganţii petrolieri ruşi, în caz contrar riscând la rândul lor sancţiuni.

Potrivit site-ului oficial, Lukoil oprerează în România 320 de benzinării şi rafinăria Petrotel Ploieşti. Valoarea activelor din România era estimată anul trecut la 400 de milioane de euro.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.