Moldovean beat, prins în timp ce conducea
Joi seara, în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au depistat un conducător auto, în vârstă de 54 de ani, din Republica Moldova, în timp ce se deplasa pe DJ 108A, în afara localității Vânători, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Testarea acestuia cu aparatul etilotest a relevat o concentrație de 0.66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la Spitalul Huedin în vederea recoltării probelor biologice.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, polițiștii continuând verificările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.