Ultimate magazine theme for WordPress.

Modernizarea Drumului Apusenilor, aproape de finalizare

0 677

Lucrările de reabilitare și modernizare pe Drumul Apusenilor au intrat în etapa finală a proiectului.

Așternerea primului strat, cel de binder, a fost complet finalizată, lucrările continuând prin turnarea celui de-al doilea strat de asfalt, respectiv cel de uzură.

În acest context, a fost finalizată asfaltarea unui nou sector în lungime de 7 km, după ce, în prealabil, stratul de uzură a fost deja așternut pe alți peste 8 km.

În același timp, se lucrează în ritm susținut la șase din cele șapte poduri situate pe traseul drumului.

Ultimul sector, în lungime de 10 km, va fi asfaltat în perioada imediat următoare. În aceste condiții, stadiul fizic al lucrărilor realizate până în prezent a trecut de 90%.

Lucrările sunt realizate de Consiliul Județean Cluj în cadrul proiectului cu finanțare europeană ce are drept scop conectarea localităților din județele Cluj şi Bihor la Rețeaua trans-europeană de transport TEN-T.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.