Ultimate magazine theme for WordPress.

Minorul care circula fără permis prin Huedin a fost condamnat. După sentință are alte două dosare penale. POZITIV la testul de droguri

0 3.059

Un minor de 15 ani, din Huedin, a fost arestat la domiciliu de către magistrații Judecătoriei Huedin. Adolescentul este acuzat de conducere fără permis și de conducere sub influența substanțelor halucinogene. Faptele pentru care a primit arest la domiciliu au fost comise luni. Judecătorii au decis marți ca tânărul să stea în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Săptămâna trecută el a condus până în județul Sălaj. Acolo, tânărul a provocat un accident rutier. În luna decembrie a anului trecut, același tânăr a fost condamnat în mai multe dosare penale, fiind acuzat de 8 infracțiuni. Anul acesta, într-un interval de doar 4 zile, tânărul a mai săvârșit 4 infracțiuni la regimul rutier.

Luni, tânărul a fost depistat, în Huedin, în timp ce conducea un ATV pe drumurile publice. Asta cu toate că nu are permis de conducere și instanța i-a interzis prin condamnarea din decembrie să mai conducă. Oamenii legii l-au testat pe acesta, iar rezultatul a ieșit pozitiv la droguri.

Citește și … EXCLUSIV – Ce spune IML Cluj în cazul minorului din Huedin, campion la dosare penale. Rezultatul din sânge e „sfânt”

CE SPUNE POLIȚIA CLUJ

Alexandra Luca, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj

„La data de 15 februarie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Huedin au reținut pentru o perioadă de 24 de ore un tânăr de 15 ani, din orașul Huedin, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. În fapt, la aceeași dată, în jurul orei 13.00, polițiștii l-au depistat pe tânăr în timp ce conducea un ATV neînmatriculat pe strada Stadionului din Huedin, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Fiind testat cu aparatul Drugtest, a rezultat prezența în organism a unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv. Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice. În cursul acestei zile, tânărul a fost prezentat magistraților din cadrul Judecătoriei Huedin, fiind dispusă măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile”, precizează Alexandra Luca, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Adolescentul a fost prins cu ATV-ul pe care a avut sechestru în dosarele din anul 2020. Odată cu condamnarea, magistrații judecători au ridicat sechestru de pe ATV și tânărul a condus din nou. Asta fără a avea permis de conducere, fără ca ATV-ul să fie înmatriculat și fără să țină cont că instanța i-a interzis prin decizie să conducă.

CE SPUNE POLIȚIA SĂLAJ

Maria Cristea, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj (foto: arhivă)

În 11 februarie, același tânăr a urcat la volanul autoturismului și a plecat în județul Sălaj. Și autoturismul a fost pus sub sechestru în 2020, dar a fost scos odată cu condamnarea din decembrie.

Pe raza localității Fildu de Mijloc, minorul a provocat un accident rutier.

„La data de 11 februarie, ora 22:30, pe drumul comunal 67, din localitatea Fildu de Mijloc, un adolescent în vârstă de 15 ani, din Huedin, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism, fără a deține permis de conducere, într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod. Tânărul nu consumase băuturi alcoolice. Totodată, în urma impactului, acesta a fost rănit ușor. În cauză se efectuează cercetări pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, precizează Maria Cristea, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.

Altfel spus, minorul s-a ales cu două dosare penale într-un interval de numai 4 zile. În dosarul din 15 februarie este cercetat pentru 3 infracțiuni. În dosarul din 11 februarie, tânărul este cercetat pentru o infracțiune.

ISTORIC INFRACȚIONAL BOGAT LA 15 ANI

Anul trecut în decembrie, minorul a fost condamnat de către Judecătoria Huedin în mai multe dosare penale și pentru mai multe infracțiuni.

Vă prezentăm mai jos o parte din decizia Judecătoriei Huedin:

Aplică inculpatului minor N.A. măsura educativă neprivativă de libertate a consemnării la sfârşit de săptămână pe o durată de 12 săptămâni sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Cluj pentru săvârşirea infracţiunilor de:

– furt în scop de folosinţă

– conducerea unui vehicul fără permis de conducere

– conducerea unui vehicul fără permis de conducere

– punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat

– conducerea unui vehicul fără permis de conducere (3 acte materiale)

– punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Impune inculpatului N.A. ca, pe durata executării măsurii educative a consemnării la sfârşit de săptămână, să respecte următoarele obligaţii:

– să urmeze un curs de pregătire şcolară (prin finalizarea ciclului şcolar actual);

– să nu se apropie şi să nu comunice cu inculpatul M.P.V.;

– să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj la datele fixate de acesta şi să se supună măsurilor de control stabilite;

Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 123 alin. 1 şi 3 Cod pen. privind înlocuirea măsurii educative cu o altă măsură neprivativă mai severă ori cu o măsură educativă privativă de libertate, în situaţia nerespectării cu rea credinţă a condiţiilor de executare, a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse ori în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul executării măsurii educative. 

sursa: JUDECĂTORIA HUEDIN.

Citește și … EXCLUSIV – Ce spune IML Cluj în cazul minorului din Huedin, campion la dosare penale. Rezultatul din sânge e „sfânt”

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.