Ultimate magazine theme for WordPress.

Ministerul Justiției intervine în cazul Elenei Rab. Ce sancțiuni pot fi aplicate

0 710
Articol semnat de: Ana DEAC

Articolul privind ieșirile Elenei Rab în social media, ea fiind grefier șef la Judecătoria Huedin, a ajuns până la Ministerul Justiției. Paul Botez, consilier personal al ministrului Marian Cătălin PREDOIU, a luat legătura cu INFO Huedin. Botez spune că ministrul Justiției a citit articolul cu pricina. Reamintim, Elena Rab, printre altele, a acreditat ideea că dosarul în care nepotul său este parte vătămată ar fi tergiversat. IPJ Cluj a negat acuzația, în timp ce Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin nu are nicio reacție.

Având în vedere că la Judecătoria Huedin este efectuată o cercetare prealabilă de către președintele instanței, Ministerul Justiției nu dorește să facă precizări pe marginea articolului, tocmai pentru a nu pune presiune pe respectiva cercetare.

Pentru că unele postări ar putea să intre în sfera faptelor disciplinare, Ministerul Justiției a trimis către INFO Huedin o adresă prin care face cunoscute sancțiunile pe care Elena Rab le-ar putea primi. Cercetarea prealabilă la care face referire Ministerul Justiției ar fi în desfășurare.

Citește și … GALERIE FOTO – Elena RAB, grefier șef la Judecătoria Huedin, a.k.a. „Tatoiu de Huedin”, ACUZAȚII PUBLICE la adresa PJ Huedin și a Poliției Huedin. Derapaje în lanț

Citește și … IPJ Cluj are o reacție promptă la acuzația de tergiversare lansată de Elena Rab, grefier șef la Judecătoria Huedin

CE SPUNE MINISTERUL JUSTIȚIEI

Existența sau inexistența unei abateri disciplinare în cazul unui membru al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești este reglementată de LEGEA nr. 567 din 9 decembrie 2004.

Cf Art. 87, (1)În cazul în care există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, conducătorii instanţelor judecătoreşti sau ai parchetelor de pe lângă acestea, prevăzuţi la art. 86, vor dispune efectuarea cercetării prealabile.

Cf. Art. 86 al aceleiași legi:
(1)Sancţiunea prevăzută la art. 85 alin. (1) lit. a) se aplică de conducătorul instanţei sau al parchetului în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea cel sancţionat.
(2)Sancţiunile prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. b)-f) se aplică de către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau al Departamentului Naţional Anticorupţie ori, după caz, de preşedintele curţii de apel sau de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie teritorială îşi desfăşoară activitatea cel sancţionat.

Cf. Art. 85 din Legea nr. 567 din 9 decembrie 2004, sancţiunile disciplinare care se pot aplica personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, în raport cu gravitatea abaterilor, sunt:
a)avertismentul;
b)reducerea cu 5-15% a salariului şi/sau a indemnizaţiei de conducere, pe o durată de 1 -3 luni;
c)retrogradarea în gradul profesional sau treapta profesională în cadrul aceleiaşi funcţii, pe o durată de 1-3 luni;
d)revocarea din funcţia de conducere ocupată;
e)mutarea disciplinară la o altă instanţă sau parchet din circumscripţia teritorială a aceleiaşi curţi de apel sau, după caz, a aceluiaşi parchet de pe lângă curtea de apel, pe o durată de 1-3 luni;
f)excluderea din profesie”,
se arată în adresa Ministerului Justiției.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.