Ultimate magazine theme for WordPress.

Lorant Kudor Duka, ucigașul cu BMW, trimis după gratii la Gherla. Judecătorii din Huedin l-au lăsat liber, cei din Cluj-Napoca nu au acceptat așa ceva și l-au închis imediat

0 453

Un procuror bun este cunoscut în mare parte după numărul de reușite. În primă fază câte trimiteri în judecată a avut, pe urmă câte condamnări a adunat la „portofoliu”, în cariera sa. Să nu se înțeleagă greșit, vorbim de câți infractori au ajuns la închisoare după anchetele sale. Adrian Drăgan este nou la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin, de la începutul anului 2017, și pare să fie de temut pentru modul în care anchetează infractorii. Nu vă gândiți că îi bate, nu îi chinuie, îi anchetează într-un mod inteligent. Unii polițiști, care nu au interese, apreciază verticalitatea anchetatorului și spun că acesta este capabil să aplice legea în Huedin și zona de munte. Jos pălăria domnule Drăgan! Așteptăm cu interes decizie definitivă în cazul Rauca.

Acum că v-am făcut cunoștință cu procurorul Drăgan vom trece la subiectul zilei. Judecătorii de la Huedin l-au condamnat pe Lorant Kudor Duka la închisoare cu suspendare, în luna septembrie a acestui an, dar procurorul Adrian Drăgan, fiind nemulțumit de pedeapsa primită de ucigașul cu BMW, a făcut apel, iar judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au decis că Duka trebuie să stea după gratii 2 ani și 11 luni. Decizia Curții de Apel Cluj este DEFINITIVĂ.

Lorant Kudor Duka, de 24 de ani, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Cluj, după ce a omorât o femeie, de 75 de ani, pe strada Fildului din Huedin, intrând cu mașina pe contrasens în data de 27 aprilie 2017.

În primă fază, ucigașul cu BMW i-a impresionat pe judecătorii de la Judecătoria Huedin, care, se pare, nu au mai ținut cont de faptul că după accident Lorant Kudor Duka a fugit cu cadavrul femeii ucise pe capotă și nici că mașina condusă de acesta nu avea asigurare și nu avea drept de circulație în România. Pentru trei acuzații grave, concurs de infracțiuni, de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului și totodată de conducerea unui vehicul înmatriculat în alt stat fără drept de circulație în România și fără asigurare, Lorant Kudor Duka a fost condamnat de judecătorii de la Huedin la închisoare cu suspendare.

În data de 4 decembrie, judecătorii de la Curtea de Apel Cluj, la apelul procurorului Drăgan din Huedin, l-au trimis pe Lorant Kudor Duka la pușcărie, la Gherla, pentru următorii 2 ani și 11 luni.

Citește și …
Ce a scris Lorant Kudor Duka după ce a aflat că merge la pârnaie: „Niciodată nu am ascultat când trebuia”

Iată decizia Curții de Apel, pe scurt:

„Admite, ca fondat, apelul declarat de către MINISTERUL PUBLIC – PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA HUEDIN împotriva sentinţei penale nr. 242/13.09.2017 a Judecătoriei Huedin, pe care o desfiinţează în latură penală cu privire la greşita achitare a inculpatului K.D.L. pentru săvârşirea infracţiunii vizate de 334 alin. 4 C.pen., cu art. 5 C.pen. şi art. 396 alin. 10 C.proc.pen şi, judecând în fond: Condamnă pe inculpatul K.D.L.. În baza art. 334 alin. 4 C.pen., cu art. 5 C.pen. şi art. 396 alin. 10 C.proc.pen. pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul înmatriculat în alt stat fără drept de circulaţie în România la o pedeapsă de: – 9 luni închisoare; Menţine pedepsele de câte 2 ani închisoare aplicate de către Judecătoria Huedin pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin1 şi 2 C.pen., cu art. 396 alin. 10 C.proc.pen. şi art. 5 C.pen. şi părăsirea locului accidentului, prev. de art. 338 alin. 1 C.pen. şi art. 396 alin. 10 C.proc.pen. şi art. 5 C.pen. În baza art. 39 alin. 1 lit. b rap. la art. 38 alin. 2 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din celelalte pedepse stabilite, respectiv 11 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 ani şi 11 luni închisoare în regim de detenţie. Înlătură din sentinţă disp. art. 91 – 93 C.pen. şi art. 66 alin.1 lit. i C.pen. În baza art. 72 alin. 1 C.pen. scade din pedeapsa închisorii durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 28.04.2017 la data de 04.05.2017 şi durata arestului la domiciliu de la data de 04.05.2017 la data de 28.06.2017. Cheltuielile judiciare în apelul parchetului rămân în sarcina statului. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate. II. În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.proc.pen., respinge, ca nefondate, apelurile declarate de către părţile civile V.M., B.L.W., B.Z. şi B.I., împotriva aceleiaşi sentinţe, ca urmare a tranzacţiei încheiate la data de 02.05.2017 cu inculpatul K.D.L. ant atât în privinţa laturii penale, cât şi civile a cauzei. Obligă apelanţii V.M., B.L.W., B.Z. şi B.I. să achite în favoarea statului suma de câte 20 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 04 decembrie 2017”, se precizează în minuta Curții de Apel Cluj.

Citește și …
DOCUMENTUL OFICIAL, din dosarul procurorilor, care arată cum s-a petrecut accidentul din luna aprilie, când Lorant Kudor Duka a ucis o femeie și a gonit cu cadavrul pe capotă

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.