Ultimate magazine theme for WordPress.

Judecătorii de la Huedin, nehotărâți. A treia amânare de pronunțare în cazul fostului primar de la Călățele. Gaura în bugetul comunei rămâne

0 739

Judecătorii de la Judecătoria Huedin amână pentru a treia oară pronunțarea în dosarul în care fostul primar din Călățele, Petru Toadere, a cerut să fie „albit”, după ce a fost condamnat pentru infracțiuni asimilate faptelor de corupție. Acesta și-a executat pedeapsa cu închisoare, dar nu a plătit către bugetul Primăriei Călățele prejudiciul creat, alături de partenerii săi de infracțiuni. Este vorba despre o sumă de peste două miliarde și jumătate de lei vechi, adică peste 260.000 de lei noi. Petru Toadere se bucură în prezent de funcțiile de consilier local în cadrul Consiliului Local Călățele, de unde are venituri din bani publici, și de cea de președinte al Composesoratului Finciu.

TREI AMÂNĂRI, DELIBERAREA CONTINUĂ

Primul termen de pronunțare în cazul lui Petru Toadere era la data de 9 aprilie 2021, iar mai apoi s-a schimbat la 23 aprilie 2021. După aceste două amânări a urmat alta, pe 7 mai. Ultimul termen de pronunțare este stabilit pentru data de 24 mai 2021.

Rămâne de văzut dacă la 24 mai magistrații judecători vor pronunța o hotărâre privind situația lui Petru Toadere sau mai au nevoie de timp pentru deliberare. Amânările de pronunțare sunt des întâlnite. Din cauza volumului mare de muncă, magistrații judecători au nevoie de timp pentru a studia tot dosarul și pentru a da o hotărâre care să aibă la bază toate probele.

Citește și … DECIZIA Judecătoriei Huedin în cazul cererii de reabilitare a fostului primar de la Călățele

 Petru Toadere a fost condamnat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, ca infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, Petru Toadere, fostul primar din Călățele – consilier local în prezent în aceeași comună, a solicitat în iulie 2020 să fie declarat reabilitat de Judecătoria Huedin. Este dreptul său prevăzut de lege. Însă rămâne întrebarea: Cât de reabilitat este, de fapt, în realitate, din moment ce nu a plătit prejudiciul cauzat bugetului Primăriei comunei Călățele? Vorbim despre o sumă de peste 260 mii lei noi, bani care ar putea fi investiți în lucrări din comună.

CE SPUN INSTANȚELE CARE L-AU CONDAMNAT PE TOADERE

După cum stabilesc instanțele de judecată, este cert şi necontestat că inculpatul Toadere Petru, în calitate de primar al comunei Călăţele la acea vreme, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă a aprobat plata a patru staţii de epurare care nu au fost efectiv achiziţionate, cauzând un prejudiciu de 262.181 lei în patrimoniul primăriei şi că în aceeaşi calitate a semnat un contract de luare în custodie pentru aceleaşi staţii de epurare (care nu existau în realitate în patrimoniul custodelui sau primăriei) pentru a facilita plata acestora şi pentru a ascunde comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Judecătorii de la Curtea de Apel Cluj, precizau în DECIZIA PENALĂ NR.1252/R/2013, din 1 octombrie 2013: „Curtea reţine că sub aspectul laturii subiective, inculpaţii au comis faptele cu intenţie directă, având reprezentarea faptelor, prevăzând rezultatul şi urmărind producerea lui”.

Sursa: Decizie Recurs, ultima cale de atac, 2013

Apoi, este evident că inculpatul Vlaicu Silviu, în calitate de administrator de firmă, întocmind factura privind achiziţionarea staţiilor de epurare în fals, l-a ajutat pe inculpatul Toadere Petru, devenind complice la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice reţinută în sarcina sa şi autor al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În egală măsură, semnând în fals contractul de luare în custodie a staţiilor de epurare, inculpatul Deneş Karoly Albert, în calitate de asociat la aceeaşi firmă, l-a ajutat pe acelaşi inculpat, devenind complice la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice şi autor al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Totodată, magistrații C.A. Cluj, au observat: „…la momentul judecării recursului nu a fost achiziţionată şi nu exista niciuna din cele patru staţii de epurare în patrimoniul primăriei, confirmă existenţa urmării, a scopului ilicit şi existenţa unui prejudiciu cert şi efectiv în patrimoniul părţii civile urmare a faptelor ilicite reţinute în sarcina inculpaţilor”.

Sursa: Decizie Recurs, ultima cale de atac, 2013

Judecătoria Zalău l-a obligat pe Petru Toadere și pe „colegii” săi infractori dovediți și condamnați să achite prejudiciul creat Primăriei Călățele.

„… admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Primăria comunei Călăţele şi obligă inculpaţii Toadere Petru, Vlaicu Silviu şi Deneş Karoly Albert, în solidar, la plata sumei de 262.181 lei, reprezentând prejudiciu cauzat”, se arată în SENTINŢA PENALĂ NR. 175 din data de 30 aprilie 2013.

Sursa: Decizie fond, aprilie 2013

Petru Toadere a mai fost condamnat în trecut și pentru luare de mită. În 2009, acesta a luat șpagă 5.000 de euro, de la firma care avea cariera în Călățele. În acești bani, edilul trebuia să rezolve avizele de la diverse instituții.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.