Iosefina „Afacerista”, trimisă în judecată pentru fapte din 2016. Faptele pentru care a fost săltată în februarie 2022 încă se cercetează
Iosefina Tripon, contabila primăriei Călățele, cunoscută și drept Iosefina „Afacerista” după presupusele furturi din banii publici, a fost trimisă în judecată la începutul lunii decembrie. Procurorii o acuză pe femeie de săvârșirea infracțiunii de delapidare. Faptele pentru care a fost trimisă în judecată sunt din 2016. Iosefina Tripon este cercetată și în alt dosar, iar în prezent se află în control judiciar după perchezițiile din 9 februarie 2022.
Dosarul în care Iosefina „Afacerista” va fi judecată, la Judecătoria Huedin, a fost înregistrat în 9 decembrie. Un judecător urmează să se pronunțe pe legalitatea administrării probelor în faza de urmărire penală. Dacă dosarul trece de camera preliminară, începe judecata de fond. Dacă va fi găsită vinovată de comiterea infracțiunii de delapidare, „Afacerista” riscă până la 7 ani de închisoare.
COMBUSTIBILI PE BANII PRIMĂRIEI CĂLĂȚELE – PREJUDICIU RECUPERAT
Din calitatea de contabil al Primăriei Călățele, spun anchetatorii, Iosefina Tripon ar fi alimentat autoturismele familiei sale, în repetate rânduri, pe banii Primăriei Călățele. Alimentările cu carburanți erau plătite din bugetul local.
Prin faptele sale, ea ar fi creat un prejudiciu în bugetul local de aproximativ 5.000 de lei. Anchetatorii au reușit să recupereze întreg prejudiciul de la primarul Vasile Tripon. Deși nu a comis nicio infracțiune, în calitate de ordonator de credit a semnat pentru plata combustibilului cumpărat de Iosefina Tripon.
Iosefina „Afacerista” este cercetată penal, începând din februarie 2022, și în alt dosar de delapidare și abuz în serviciu. Tot pe banii primăriei, aceasta ar fi achiziționat diverse bunuri care au fost valorificate ulterior în interes propriu. Alături de ea este cercetată complicele Lenuța Morar. Vasile Tripon, primar la Călățele, dar și Mariana Onețiu, viceprimar la Călățele, sunt cercetați în același dosar cu contabila.
DELAPIDAREA, PE ÎNȚELESUL TUTUROR
Articolul 295 din Codul penal definește infracțiunea de delapidare: „Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.