Infracțiune rutieră la Aghireșu
La data de 17 noiembrie, în jurul orei 20.50, un conducător auto în vârstă de 32 de ani, din comuna Aghireșu, a fost depistat de polițiștii rutieri din cadrul Poliției Huedin sub influența băuturilor alcoolice, în timp ce se deplasa cu autoturismul în localitatea Aghireșu Fabrici.
Fiind testat cu aparatul etilotest, bărbatului i-a rezultat o concentrație de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma celor constatate, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice la o unitate medicală în vederea stabilirii alcolemiei, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.