Ultimate magazine theme for WordPress.

Incident șocant la Spitalul Huedin. Un pacient s-a aruncat de la etaj și a murit

0 4.625

Scene șocante, sâmbătă dimineața, în curtea Spitalului Huedin. Un pacient în vârstă de 76 de ani, din comuna Aghireșu, a sărit de la etajul 1 al unității medicale și a murit. S-a întâmplat asta cu puțin înainte de schimbul de tură a personalului medical. Poliția și Spitalul Huedin au deschis anchete. Bărbatul urma să fie externat luni.

SINUCIDERE LA SPITALUL HUEDIN

Bărbatul de 76 de ani s-a infectat cu COVID-19 și a fost internat la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca. După ce starea i s-a ameliorat, el a fost transferat la Huedin pentru că avea nevoie cronică de oxigen.

Clujeanul avea și alte probleme medicale, printre care și de natură psihiatrică, iar în Spitalul Huedin a avut un comportament atipic.

„La data de 29 martie, prin transfer de la Spitalul de Boli Infecțioase Cluj-Napoca, a ajuns la Spitalul Huedin un pacient în vârstă de 76 de ani, din comuna Aghireșu. Acesta prezenta insuficiență respiratorie post COVID-19 și avea nevoie de oxigen. Pe parcursul internării, bărbatul a prezentat o stare de neliniște. A fost consultat inclusiv de către medicul psihiatru, pacientul având antecedente medicale de această natură. Pe parcursul internării, pacientul a beneficiat de tratament cu antibiotice, antihipertensive, anticoagulante, corticoizi, psihotrope și oxigenoterapie”, precizează Silvia Resteman, managerul Spitalului Huedin.

PACIENTUL ERA AGITAT

În noaptea de 1 spre 2 aprilie, asistenta și infirmiera de serviciu l-au văzut neliniștit pe bărbat. El ieșea des în holul Secției de Interne spunând că respiră mai bine. Cele două angajate l-au însoțit pe bărbat în salon de câteva ori, dar acesta ieșea din nou în hol.

„În noaptea de 1 spre 2 aprilie asistenta de serviciu și infirmiera l-au dus pe pacient de mai multe ori în salon. Acesta le-a precizat celor două că dorește să stea în holul Secției Interne pentru că respiră mai bine. Ultima interacțiune cu personalul medical a fost în jurul orei 06:20”, mai precizează Silvia Resteman.

BĂRBATUL, GĂSIT FĂRĂ SUFLARE

Managerul Silvia Resteman spune că incidentul s-a petrecut, cel mai probabil, în timp ce asistenta și infirmiera își desfășurau activitățile de dimineața.

La schimbul de tură de dimineață, corpul bărbatului a fost găsit prăbușit, la baza unității medicale. Nu s-au mai aplicat manevre de resuscitare deoarece leziunile suferite de bărbat erau incompatibile cu viața.

„La schimbul de tură din dimineața zilei de 2 aprilie, pacientul nu a fost găsit pe hol și nici în salon. Unul dintre angajații spitalului a observat geamul de la secție deschis și imediat după l-a văzut pe pacient căzut pe o placă de beton. Tragicul eveniment s-a petrecut, cel mai probabil, în timp ce asistenta asigura tratamentul pacienților iar infirmiera se ocupa de igienizarea spațiilor”, mai arată Resteman, managerul Spitalului Huedin.

DOSAR PENAL

Polițiștii au deschis un dosar penal și vor să afle ce s-a întâmplat cu exactitate în dimineața de sâmbătă. Până la acest moment nu există indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni. Totuși, cercetările se efectuează în cadrul unui dosar penal privind infracțiunea de ucidere din culpă.

„La data de 2 aprilie a.c., în jurul orei 07.30, un reprezentant al Spitalului orășenesc Huedin a sesizat identificarea unei persoane decedate, care se afla căzută pe trotuarul din interiorul unității medicale. Persoana decedată, un bărbat în vârstă de 76 de ani, din comuna Aghireșu se afla internată în respectiva instituție medicală. Cadavrul acestuia a fost transportat la o unitate medicală în vederea efectuării necropsiei, cercetările fiind continuate de polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a se stabili împrejurările în care a survenit decesul”, precizează Andreea Vișan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca pentru efectuarea necropsiei.

Pacientul urma să fie externat în cursul zilei de luni.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.