Ultimate magazine theme for WordPress.

Încep lucrările de construcție a fabricii KNAUF din Huedin. Câte locuri de muncă vor fi

0 3.115

Primăria Huedin anunță că lucrările de construcție a fabricii KNAUF din Huedin vor demara anul viitor, urmând ca producția să înceapă în a doua jumătate a anului 2024.

PSD NEGRENI

Investiția va crea peste 100 de locuri de muncă pe plan local.

PSD POIENI

Fabrica va prelucra materie primă de la carierele de gips din Leghia, va avea o capacitate anuală de 30 milioane m² și va produce toată gama de plăci din gips-carton, de la cele standard și până la cele speciale pentru protecție la foc, rezistență la umiditate și cu performanțe de izolare fonică superioară.

PSD MĂRGĂU

De asemenea, noua fabrică Knauf Gips va avea în dotare o linie de producție a profilelor metalice, care va produce anual peste 15 milioane de metri liniari.

„Săptămâna aceasta a avut loc o nouă întâlnire de lucru între conducerea Primăriei orașului Huedin și reprezentanții companiei KNAUF România, ocazie cu care doresc să vă aduc la cunoștință câteva aspecte.

Anul acesta va fi finalizat proiectul tehnic al obiectivului de investiții iar pentru perioada imediat următoare se fac demersurile pentru obținerea avizelor necesare în vederea emiterii autorizației de construcție a fabricii din Huedin.

În primăvara anului viitor vor începe lucrările de amenajare a cursului râului Crișul Repede iar în a doua parte a anului va începe construcția efectivă a fabricii.

Reprezentanții KNAUF ne-au informat că au planificat demararea producției în fabrica din Huedin, în a doua parte a anului 2024.

Am discutat despre demersurile care trebuie făcute către Inspectoratul Școlar Județean Cluj, pentru a înființa la Liceul Tehnologic „Vlădeasa” Huedin, o clasă cu profil tehnic specific activităților care se vor desfășura în cadrul procesului de producție a viitoarei fabrici.

În acest fel, investitorul dorește să se implice activ în asigurarea forței de muncă de pe plan local pentru noua fabrică.

Am concluzionat că investiția KNAUF de la Huedin va genera peste 100 de locuri de muncă în comunitatea noastră.

După o lungă așteptare și abia acum după ce am reușit să realizăm o altă investiție majoră de infrastructură, anume introducerea gazului în Huedin, ne dorim ca acest investitor să demareze activitatea cât mai curând. Introducerea gazului în oraș a fost o condiție necesară construirii noii fabrici KNAUF la Huedin.

Suntem conștienți de beneficiile pe care noua investiție le aduce comunității noastre iar administrația publică locală a orașului oferă tot sprijinul în realizarea ei„, precizează primarul Mircea Moroșan.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.