Ultimate magazine theme for WordPress.

Încă un presupus prădător sexual a fost extras dintre elevi. Sorin Brăileanu, de la „O. Goga” Huedin, REȚINUT pentru 24 de ore

0 5.009

Sorin Brăileanu, profesor de Biologie la Liceul Teoretic „Octavian Goga” Huedin, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Huedin. El este acuzat de comportament nepotrivit cu elevele din instituția de învățământ. Această nouă reținere vine la aproximativ două săptămâni de când Man Zachei, vânzătorul de la Liceul Tehnologic „Vlădeasa”, a fost reținut 24 de ore și ulterior a fost arestat preventiv pentru fapte similare.

Citește și … EXCLUSIV – Profesorul PEDOFIL de la „O. Goga” Huedin, condamnat definitiv. Curtea de Apel Cluj îi majorează pedeapsa

Surse din cadrul instituției de învățământ spun că Brăileanu a fost ridicat de polițiști din școală, în cursul zilei de joi. Bărbatul de aproximativ 50 de ani a fost dus la audieri, la Poliția Huedin. Profesorului i-au fost prezentate probele din dosar, iar la finalul activităților a fost emis pe numele lui o ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Conform procedurii, Brăileanu a fost depus în arest.

Vineri, audierile continuă în acest caz.

Cazul lui Brăileanu este aproape tras la indigo cu cel al lui Zachei. Nu se știe dacă profesorul de Biologie le atrăgea cu ceva pe fete, așa cum o făcea Zachei din chioșcul situat în curtea unității de învățământ unde vindea diferite produse.

Citește și … VIDEO – Decizia judecătorului în cazul profesorului Brăileanu de la Liceul Teoretic „Octavian Goga” Huedin

Profesorul Brăileanu a făcut turul instituțiilor de învățământ din județul Cluj și a predat pe perioade scurte, inclusiv în comune din zona Huedin, zona Câmpia Turzii, în Mihai Viteazu, Cluj-Napoca, Panticeu, Așchileu etc.. La „O. Goga” Huedin a ajuns în toamna anului 2024 și existau suspiciuni cu privire la comportamentul său încă de la acel moment, precizează surse din cadrul instituției de învățământ.

Horea Dorin Matiș, directorul de la „O. Goga” Huedin, a fost contactat pentru un punct de vedere, dar nu a răspuns.

Citește și … Posibil caz de PEDOFILIE la Liceul Tehnologic „Vlădeasa” (Școala nouă). Un bărbat, fost polițist, a fost arestat

Citește și … EXCLUSIV – Profesorul PEDOFIL de la „O. Goga” Huedin, condamnat definitiv. Curtea de Apel Cluj îi majorează pedeapsa

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.