Ultimate magazine theme for WordPress.
HUEDUBAI-31-MARTIE

În 21 de unități administrativ-teritoriale din zona Munților Apuseni şi alte câteva judeţe vor beneficia de o reducere cu 50% a facturii la energie electrică

0 322

Românii care locuiesc în 21 de unități administrativ-teritoriale din zona Munților Apuseni şi alte câteva judeţe vor beneficia de o reducere cu 50% a facturii la energie electrică.

Prevederea legislativă a fost adoptată încă din anul 1996 şi ar urma să se aplice din acest an.

Reprezentanţii Prefecturii Alba susţin că, din dialogul avut cu compania Electrica Furnizare, a rezultate că au fost analizate solicitările transmise prin intermediul a 21 de UAT- uri din judeţul lor, concluzia fiind că în peste 87,53% din locurile de consum analizate se poate acorda reducerea de 50%.

Pentru restul de circa 12,47%, poziţii neconforme din punctul de vedere ale Electrica Furnizare SA, s-a demarat un dialog cu primăriile pentru aducerea la conformitate.

Peste 60.000 de români, factură redusă cu 50% la energie

Furnizorul de energie Electrica Furnizare a mai menţionat în răspunsul transmis Instituţiei Prefectului că, în contextul modificărilor legislative cu privire la măsurile de sprijin aplicate clienţilor de energie electrică, a trebuit să facă dezvoltări semnificative ale sistemului informatic de facturare, care să permită evidenţierea beneficiilor acordate consumatorilor.

Aceste beneficii se vor reflecta în facturi după actualizarea sistemului informatic.

„Instituţia Prefectului – Judeţul Alba, în colaborare cu UAT-uri din Munţii Apuseni, va monitoriza în continuare cu atenţie modul în care Electrica Furnizare SA, dar şi alţi furnizori de energie electrică, vor aplica reducerea de 50% şi solicită cetăţenilor din zona Munţilor Apuseni care au contracte de furnizare a energiei electrice cu alţi furnizori să transmită prin intermediul UAT-urilor în care domiciliază sau lucrează dacă întâmpină probleme în acordarea acestui beneficiu legal”, se precizează într-un comunicat al instituției.

În cele 21 de localități sunt peste 60.000 de locuitori, care ar urma, astfel, să beneficieze de acest avantaj important din punct de vedere financiar. 

Legea se aplică și în cazul localităților din Apuseni aflate în județele Hunedoara, Bihor și Cluj. De asemenea, în legea din 1996 sunt incluși ca beneficiari și locuitorii din Delta Dunării.

Abia intrată în vigoare, Legea cardurilor de energie se schimbă. USR a propus modificarea legii, iar amendamentul care scoate Poşta română din ecuaţie a trecut de comisie.

USR a propus o modificare legislativă care scutește 3,5 milioane de oameni de drumurile și cozile la Poșta Română pentru cardurile de energie. 

Amendamentul USR a fost votat astăzi în Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor a Camerei Deputaților, dar mai este drum lung până să se schimbe legea.

Plata facturilor cu cardul de energie se poate face şi online, în câţiva paşi simpli care durează câteva minute.

Tot ce aveţi de făcut este să intraţi pe site-ul Poştei Române şi să accesaţi aplicaţia de acolo, care vă îndrumă pas cu pas spre ce aveţi de făcut.

Iată, mai pe larg, tot ce aveţi de făcut pentru a plăti factura online cu cardul de energie.

1. Intraţi pe site-ul posta-romana.ro şi accesaţi secţiunea Compensare energie, din stânga sus.

2. Completaţi, în formularul de acolo, furnizorul de energie pentru care faceţi plata sau asociația de proprietari/locatari şi codul de identificare fiscală (CIF) al acestuia.

3. Scrieţi apoi codul cardului de energie și, ulterior, codul numeric personal (CNP) al unuia dintre beneficiarii cardului de energie.

Codul cardului de energie se află în spațiul destinat informațiilor personale (nume, adresă etc.), ca în exemplul de mai jos: cel din cadranul roşu.

4. Încărcarea online a documentelor – factură și card de identitate. După ce aţi completat toate câmpurile necesare, apăsaţi pe butonul Trimite.

5. Veţi primi pe e-mail confirmare că solicitarea de plată a fost înregistrată. În cel mult cinci zile mai primiți, tot pe e-mail, o altă confirmare că cererea v-a fost rezolvată.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.